"În România, oamenii vor să fie mințiți!"
Articole de la același autor
Intitulat "De la seceră și ciocan, la țoape cu laptoape", expozeul a pornit de la momentul intrării lui Popescu în breasla, de atunci, din 1991, a jurnaliștilor "târât de o femeie pe holurile Casei Scânteii", cu o "stație" în epoca de aur a presei, identificată în perioada 1996-2000 și cu ceea ce astăzi consideră a fi dictatura mass asupra media. În opinia sa, la ora actuală, no-civitatea este egală cu cea a presei ceaușiste, "când tovară-șii se întrebau ce mai fac băieții ăia de la presă. Nu mai există o regulă, nu mai există o autore-glementare de obște". Și, cu toate acestea, se menține împotriva adoptării unei legi a presei: "În cele din urmă, dacă nu mai putem să ne autoreglementăm, să vină legea și să ne bage în pușcărie".
CTP a mai declarat celor prezenți că nu se consideră gazetar din vocație și că nu a intrat în politică pentru că știe ce poate și ce nu poate "și mai știu ce trebuie să facă un politician ca să câștige". A mai vorbit despre complexitatea personalității lui Adrian Păunescu, dar și despre fenomenele maligne la care s-a ajuns în relațiile dintre colegii de breaslă, cu trimitere la o reacție pe postul TV de-a lui Mircea Badea din urmă cu patru zile la afirmația lui Popescu că Ioan Rus ar fi un profesionist serios în materie de Interne.
Și poate că, într-o cheie amăgitoare, a declarat că în toți acești 20 de ani de gazetărie a trăit cu iluzia că lucrează în interesul acestui popor, ca, finalmente, să ajungă să aibă drept unică motivație de a scrie leafa - și nu BANII! - pe care o încasează lună de lună… "și mai am câte o pulsație!"
În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înființarea Universității "Andrei Șaguna", vor mai avea loc și alte dezbateri pentru studenții șaguniști, cu titluri incitante precum "Adevăr și mistificare în revoluția română. Revoluție versus lovitură de stat", precum și "Flacăra violet, terapie sau fandaxie".
Printre cei care vor mai susține cursuri festive organizate pentru studenții din ultimul an, la fel ca în anii precedenți, se numără scriitorul și publicistul Emil Hurezeanu și guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
Comentează știrea
Atentie! Vehiculeaza vorba ca Radu Stefan Mazare, edilul Constantei, ar avea SIDA. Zvonurile sunt adevarate, iar constantenii stiu. Primarul a fost detectat sero-pozitiv in Brazilia, in 2003, la o clinica din Sao Paulo, unde ulterior i s-a fost furat dosarul si vandut unui paparrazo, care l-a santajat pe Mazare, acesta din urma platind o suma colosala de bani pentru tacere. Regional, primarul este acoperit in continuare prin media controlata, cu suportul PSD. Informatia insa a aparut public in forma documentului oficial scanat si incarcat pe un site public in iarna anului 2011. Site-ul a fost suspendat ulterior la cerere, sub motiv de continut ilicit. Atentie mare: Radu Mazare NU are ciroza ori boala de ficat, el sufera de primul stadiu al maladiei transmisibile prin contact intim. Membrii conducerii au fost informati, dar invitati la tacere. O declansare a stirii prin mass-media ar fi fatala conducerii consiliului local Cta, spune un angajat al primariei, ce prefera sa ramana in anonimat spre siguranta locului de munca. Sursa infectarii lui Mazare se pare a fi contactul neprotejat avut cu tinere din America de Sud si Africa (Madagascar) din ultimii 10 ani, invitate la petreceri private pe yacht-uri. Un sfat aditional si folositor: in cluburile din Mamaia umbla o grupare secreta de infectati HIV, in mare oameni cu situatie materiala deosebita. Asadar petrecaretii sunt invitati la prudenta, in special fetele. Dati mai departe, pentru ca oamenii sa stie.