Încep înscrierile pentru a VIII-a Ediție a Festivalului de Muzică Populară

395
Încep înscrierile pentru a VIII-a Ediție a Festivalului de Muzică Populară - festivalultineretiifolclorjupite-1328043656.jpg

Articole de la același autor

Festivalul care își propune să descopere, să încurajeze și să promoveze tinerele talente din domeniul interpretării și creației muzicii tradiționale românești anunță începerea preselecțiilor. De ieri s-a dat startul la înscrieri la Festivalul de Muzică Populară, a VIII-a ediție , iar participanții își pot depune cererile online până la sfârșitul lunii martie.
"După ce toți concurenții și-au formulat cererile de participare la concurs, aceștia vor fi supuși unei preselecții, chiar la Jupiter. Prese-lecția constă în supunerea participanților la o probă eliminatorie, aceea de a interpreta live o melodie din folclorul românesc, juriul dorind să descopere de aici calitatea vocii și a interpretării, autenticitatea și va-loarea artistică a piesei, ținuta scenică dar și frumusețea costumului popular purtat de interpret", ne-a declarat Viorel Stoica, organizatorul evenimentului.
În ziua concursului, stabilirea câștigătorilor și a premiilor se va face cu ajutorul unui juriu, compus din personalități de seamă ale vieții culturale și artistice, specialiști în domeniul cercetării, culturii și tra-diției populare.
Festivalul va avea loc la Mangalia, în perioada 22 - 26 august 2012 și va fi deschis tinerilor din țară și din străinătate cu vârsta cuprinsă între 6 - 9 ani; 10 -14 ani; 15 - 25 ani, având ca scop descoperirea și lansarea de noi talente inclusiv reprezentanți ai comunităților interetnice din România. În finală vor participa 15 concu-renți pe fiecare categorie de vârstă.
Dacă într-o localitate anume sunt minim 15 doritori să participe, juriul se va deplasa până acolo, dacă nu, concurenții vor fi nevoiți să își depună cererile online, sau în stațiunea Jupiter, la Teatrul de Vară.
De asemenea, participanții nu trebuie să fi obținut Marele Premiu la o ediție anterioară a acestui festival și trebuie să fie numai interpreți amatori, fără să fie angajați la un ansamblu profesionist.
O altă condiție obligatorie de a participa la festival este ca portul popular pe care îl poartă copiii să corespundă zonei de proveniență a repertoriului pe care concurentul îl expune în prestația artistică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4262 secunde