Începe Definitivatul 2020. Profesorii începători dobândesc dreptul de practică în învățământ

1408
Începe Definitivatul 2020. Profesorii începători dobândesc dreptul de practică în învățământ - fotofonddefinitivat1-1595254459.jpg

Articole de la același autor

După elevi, a venit rândul profesorilor să fie evaluați. Primii care intră în examen sunt cadrele didactice la început de carieră și care doresc să își obțină definitivatul la catedră. În premieră, examenul se desfășoară, anul acesta, fără proba eliminatorie, inspecția de specialitate. 200 de profesori din județul Constanța s-au înscris la proba scrisă, programată pe 22 iulie.

După declanșarea pandemiei de coronavirus, Ministerul Educației și Cercetării a modificat metodologia de organizare și desfășurare a examenului de definitivat. În primul rând, perioada suspendării cursurilor ca urmare a declarării stării de urgență și apoi de alertă s-a luat în considerare ca vechime la catedră. Pentru cei care nu au apucat să susțină inspecția de specialitate, pentru proba eliminatorie, a fost permisă recunoașterea notei obținute la ultima inspecție la clasă, inspecție susținută în calitate de cadru didactic, precum și evaluarea portofoliului profesional.

În județul Constanța, s-au înscris 200 de candidați la examenul de definitivat. Aproape toți au nota 10 la portofoliu și calificativul foarte bine la inspecție. De asemenea, o mare parte din aceștia sunt încadrați în unități de învățământ din-afara municipiului Constanța, în special în mediul rural.

Aceștia sunt așteptați să participe, mâine, la proba scrisă, programată a se desfășura la Școala Gimnazială nr. 24 "Ion Jalea" din Constanța. Accesul candidaților în centrul de examen se face între orele 8.00 și 8.45, pe baza actului de identitate valabil. Conform regulilor stabilite de Ministerul Educației, în conformitate cu recomandările Ministerului Sănătății, într-o sală de clasă vor intra maximum 10 candidați.

"Este interzis accesul candidaților în sălile de concurs cu genți, poșete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază ori facilitează comunicarea la distanță, precum și cu alte materiale ori obiecte a căror utilizare afectează desfășurarea examenului în condiții de legalitate, echitate și obiectivitate", au transmis reprezentanții ISJ Constanța.

Proba scrisă durează patru ore, de la ora 10.00 la ora 14.00.

Un pas înainte în cariera la catedră

Lucrările scrise vor fi evaluate în alte centre, organizate la nivel național. Primele rezultate vor fi afișate pe 29 iulie. Contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, până la ora 20.00, și a doua zi, între orele 9.00 și 14.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 august. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește statutul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa, ulterior, la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7666 secunde