Începe Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului, la Constanța

538
Începe Festivalul Internațional  al Muzicii și Dansului,  la Constanța - festivalopera-1540482644.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, va suna gongul pentru cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului, organizat de Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța.

Dragi constănțeni, în perioada 26 octombrie - 25 noiembrie, sunteți invitați la 14 reprezentații artistice (concerte simfonice, opere, spectacole de balet, recitaluri și un spectacol muzical pentru copii) la care vor participa artiști de renume atât din țară, cât și din străinătate.

"Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului încununează munca unui an întreg de dăruire, trudă și talent. Și, de când mă știu eu directorul acestei instituții, adică de 13 ediții, se pune capăt unui an de spaime, lipsuri, neîncredere și nedreptăți. 2018 nu s-a deosebit de ceilalți ani. Am avut succese multe, am călătorit prin țară și prin lume și v-am dăruit, cu tot respectul și cu toată iubirea, munca noastră. Acum suntem aici, cu fruntea sus și cu mândria de a ne fi îndeplinit misiunea. Vă așteptăm cu spectacole variate și cu distribuții valoroase, cu realizatori și interpreți minunați. Împreună, prin arta noastră, vom sărbători sincer Centenarul Marii Uniri", a declarat directorul instituției de cultură, Daniela Vlădescu.

★ ★ ★

Evenimentul va debuta vineri, 26 octombrie, la ora 18.30, cu Concertul prieteniei româno-turce, la pupitrul căruia va sta dirijorul Vladimir Lungu. Soliștii care vor urca pe scenă sunt Aytul Buyuksarac, Burcin Savigne, Aydin Uștuk, Cengiz Sayin, Nicoleta Ardelean, Laura Eftimie, Daniela Vlădescu, Răzvan Săraru.

Născut la Chișinău, Vladimir Lungu a absolvit Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, secțiile dirijat cor - orchestră și studiile de masterat sub îndrumarea unor maeștri ai baghetei, precum Florentin Mihăescu, Petre Sbârcea, Gheorghe Victor Dumănescu, Cornel Groza.

În perioada 2002 - 2007, Vladimir Lungu și-a desfașurat activitatea la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, iar între anii 2007 - 2015, a fost dirijor și începând cu 2009, director muzical al Operei de Stat din Mersin, Turcia. În această perioadă, a dirijat numeroase spectacole de operă, balet și diverse concerte, atât din repertoriul clasic, cât și din cel turcesc, inclusiv premiere naționale și mondiale.

Din agenda festivalului, nu lipsesc "Cavalleria Rusticană", "Flautul fermecat" de Mozart, "Trubadurul" de Verdi, "Romeo și Julieta" de Prokofiev, "Crăiasa zăpezii" de J. Sibelius și E. Grieg, "Nabucco", "Micuța Dorothy" (spectacol pentru copii), "Aida" de Verdi.

★ ★ ★

Tot în cadrul festivalului, vor avea loc concertul simfonic "A whole new world", dar și o premieră: "Un centenar de muzică românească". La toate acestea se adaugă un recital cameral de muzică românească și seară lirică, precum și două ore de romanțe. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1819 secunde