Începe Festivalul Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco-Tătar

738
Începe Festivalul Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco-Tătar - udttmr-1346956009.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) au organizat, ieri, o conferință de presă în care au anunțat detaliile privind renumitul festival al acestei etnii ce se desfășoară, an de an, la malul mării.

Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco-Tătar își va deschide porțile, astăzi, pentru iubitorii dansului și muzicii turco-tătare.
Evenimentul a devenit o tradiție și are loc, în fiecare an, în luna septembrie. Ca și în alți ani, el este organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România, susținută de către Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, în colaborare cu Ministerul Culturii și Cultelor și Patrimoniului Național.
"Festivalul va avea loc în perioada 7 - 9 septembrie. Comparativ cu celelalte ediții, el se va desfășura cu bani mai puțini, dar calitatea va fi superioară. S-au cheltuit aproximativ 1,3 miliarde de lei vechi. Vor exista multe surprize, motiv pentru care invităm constănțenii și nu numai la Teatrul de Vară Soveja, unde vor avea loc spectacolele. Intrarea este liberă", a spus președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
El a prezentat, pe scurt, programul festivalului care va debuta, astăzi, începând cu ora 10.00, cu o paradă a costumelor tradiționale.
"Plecarea va fi de la Sala Sporturilor - Bulevardul Tomis - Bulevardul Alexandru Lăpușneanu și până la Teatrul de Vară Soveja. Ajunși în acest loc, între orele 11.30 - 12.00, va avea loc un program artistic al formațiilor folclorice pe platoul Teatrului de Vară Soveja, iar între orele 12.00 -13.30, va fi întâlnirea șefilor delegațiilor din străinătate cu reprezentanții autorităților locale. La ora 18.30, este deschiderea festivalului cu un spectacol ce va avea loc la Teatrul de Vară Soveja", a explicat Gelil Eserghep.
De asemenea, el a precizat că printre invitați se află ansambluri din Turcia, Bulgaria, Macedonia și România, însă, pentru prima dată, la festival au fost invitate și ansambluri ale unor comunități etnice din Constanța, precum și reprezentanți ai folclorului românesc.
"Vor evolua ansamblurile Uniunii Democrate Turce din România, Uniunii Armenilor din România, Comunității Elene Elpis Constanța, Comunității Rușilor - Lipoveni din România, Centrului Cultural Județean Constanța «Teodor Burada». Tot ca o premieră va fi și prezența, la defilarea de vineri, 7 septembrie, a căruțelor trase de cai și a călăreților", a mai spus Gelil Eserghep.

La rândul lui, deputatul UDTTMR Aledin Amet a declarat că tătarii din Dobrogea au demonstrat de fiecare dată că știu să-și păstreze tradițiile, motiv pentru care festivalul a și ajuns la cea de-a VIII-a ediție.
Prezent la conferința de presă, candidatul UDTTMR pentru Camera Deputaților la alegerile din 9 decembrie, Varol Amet, a precizat că îi apreciază în mod special pe tinerii care s-au implicat în acest an pentru ca acest festival să fie cât mai reușit și are încredere că lucrurile vor sta întocmai.
"Festivalul a venit cu surprize an de an. Tinerii care se ocupă în acest an de organizare sunt foarte pricepuți și au depus eforturi să participe cât mai multe ansambluri atât din țară, cât și din străinătate", a spus Varol Amet.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5634 secunde