Duminică, 1 decembrie, de la orele 10.30-11.45, Teatrul
pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța invită micii spectatori
să pătrundă în povestea nemuritoare „Rățușca cea urâtă”, una dintre cele mai
iubite creații ale lui Hans Christian Andersen,
Piesa, o adaptare după H. Ch. Andersen este regizată de
Valentin Dobrescu, care semnează şi scenariul, dar şi scenografia. Muzica îi aparţine
lui Moraru Radu Alin Macovei, iar din distribuție fac parte: Rovena
Paraschivoi, Daniela Vlad, Andrei Stroescu, Sergiu Bucur, Claudia Brădescu,
Cătălina Oțeleanu, Arina Cojocaru, Cristian Mitescu, Ion Ciolan și Tiberiu
Roșu.
Într-un decor domestic,
plin de candoare, o ogradă cu rățuște, găini, gâște, gâscani, curcani, micuții
vor descoperi una din cele mai frumoase povești ale lui Hans Christian Andersen
și îl vor însoți pe micul boboc de lebădă, clocit de o rață în drumul său către
adevărata sa identitate. Micul bobocel este complet atipic față de ceilalți
boboci de rață, toți râd de el și „rățușca diferită” este alungată.