Între zecile de proiecte de hotărâri ce urmează a fi votate în ședința ordinară convocată de Consiliul Județean Constanța joi, 17 octombrie, se numără și rectificările bugetare ale instituțiilor de cultură subordonate acestei autorități.Parcurgând notele de fundamentare am putut constata că cele șase instituții culturale au reușit să se drămuiască în acest an de așa manieră încât să nu stea cu mâna întinsă… prea tare.
Biblioteca Județeană „I.N. Roman” a solicitat o rectificare de buget față de cel aprobat inițial cu valoarea de 4.200 lei, sumă ce reprezintă finanțare nerambursabilă de la Fundația Progres Bistrița și finanțată din linia de finanțare a Programului de sub-granturi CODE KIDS – Coding in Progress. Finanțarea asigură realizarea proiectului cu titlul „Târg Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii Constanța”.
La acest târg urmează să participe copii provenind din 10 cluburi Code Kids din șase județe.
O altă instituție care a solicitat rectificarea bugetului este Muzeul de Artă Populară. În urma propunerilor, bugetul pe total an al instituției la Bunuri și servicii se va suplimenta cu suma de 30.000 lei și se va diminua cu 132.000 lei la active nefinanciare.
La Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” s-a majorat cu suma de 101.450 lei capitolul cheltuieli de personal, în schimb la Bunuri și servicii s-a diminuat cu suma de 178.500 lei.
Ca urmare a creșterilor salariale din septembrie 2024, cu 5%, la Muzeul de Artă cheltuielile de personal se majorează cu 1.699.000 lei. Totodată, se majorează și contribuția asigurătorie de muncă la suma de 47.000 lei. Dar cum la alte patru capitole instituția a consemnat economii, pe anul 2024, Muzeul de Artă Constanța nu a depășit bugetul alocat de 4.969.400 lei.
Teatrul de Stat din Constanța a încheiat anul financiar la 31.12.2023 cu un excedent în valoare de 6.268.900 lei, așa încât acești bani au fost prevăzuți a fi folosiți la numeroase capitole. La această instituție însă ne-au atras atenția evenimentele culturale ce urmează a fi oferite publicului constănțean, și nu numai. Este vorba despre premiera, în stagiunea 2024-2025, a spectacolului „Casa Bernardei Alba”, de Federico Garcia Lorca, în regia Dianei Mititelu. Dar și de alte două premiere prevăzute anul viitor, în regia lui Radu Afrim și a lui Alexandru Mâzgăreanu. Și să nu uităm de Concertul de Crăciun al Corului „Madrigal”, realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Județean „Theodor Burada” Constanța.
Și apropo de Centrul „Burada”, și acesta s-a încadrat cu activitățile sale în bugetul total de 13.162.000 lei.