Intrare gratuită la Cityplex, la filmul "Bel Ami"

585
1 min citire
Mâine, de la ora 13.30, Cityplex vă invită la proiecția filmului "Bel Ami", după romanul omonim al lui Guy de Maupassant, publicat în România de editura Leda Books.
După vizionarea filmului, spectatorii sunt invitați să participe la o sesiune de discuții referitoare la filmul și cartea "Bel Ami", alături de profesori de literatură franceză.
Cu o distribuție de excepție, completată de nume sonore ale cinematografiei internaționale, Christina Ricci, Uma Thurman, Robert Pattinson etc., "Bel Ami" este o nouă adaptare a romanului scris de Guy de Maupassant, care ilustrează periplul lui Georges Duroy (Robert Pattinson), de la mansardele mizere în care trăise, la opulența și luxul clasei sociale înalte din Parisul anilor 1900.
v v v
Cityplex și-a propus ca, începând din 2012, să devină un "ambasador" al artei cinematografice europene, promovând în cadrul programului Europa Cinemas cele mai reprezentative producții europene ale anului.
"Intenționăm să aducem titluri cu subiecte actuale și interesante pentru tineri, scopul nostru fiind acela de a contribui la înțelegerea culturii și mentalităților din alte zone geografice. Vom avea cel puțin două proiecții de filme pe lună cu intrare liberă, ocazie cu care vom promova tinere talente locale din domeniul artei, fie că este vorba de pictură, literatură, muzică, dans, film, teatru", ne-a declarat Lăcrămioara Vulpe, manager marketing Cityplex. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.043 secunde