Întrecerea celor mai talentați elevi cu înclinații artistice, la Constanța

167
Întrecerea celor mai talentați elevi cu înclinații artistice, la Constanța - teenpaintervptlof-1461071533.jpg

Articole de la același autor

Mâine, de la ora 11, are loc la Palatul Copiilor din Constanța concursul "Descoperă-ți talentul!", organizat de Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida", ca parte componentă a proiectului județean "Cultivă-ți Pasiunea!", aprobat în Calendarul Activităților Județene 2016. 


Proiectul, aflat la cea de-a doua ediție sub coordonarea prof. Gabriela-Maria Anton și Daniela-Elena Guraliuc are drept scop promovarea elevilor cu înclinații artistice din mediul preuniversitar, cât și identificarea unor alternative de petrecere a timpului în mod eficient.


Începând cu anul școlar 2011-2012, la inițiativa Consiliului Școlar al Elevilor s-a organizat activitatea-concurs "Descoperă-ți talentul!", la care au participat doar elevii liceului "Dimitrie Leonida" Constanta, iar în anul școlar 2014-2015 a ajuns să se deruleze în 19 unități școlare.


Proiectul " Cultivă-ți pasiunea!" se adresează elevilor de nivel liceal din județul Constanța, cu excepția liceelor vocaționale, în care există deja posibilitatea afirmării pe plan artistic a elevilor cu înclinații spre acest domeniu. 


Proiectul constă în organizarea unor competiții între elevii de liceu pe diferite categorii artistice: montaj literar-artistic, interpretare muzicală, dans, arte plastice, creații hand-made, creații literare, alte talente, implicând un număr aproximativ de 120 elevi, din 20 instituții partenere. 


Elementul de noutate față de ediția precedentă îl constituie creația hand-made, pentru a oferi elevilor ocazia de să-și demonstreze talentul creativ în: arta origami, quilling, decorațiuni și ornamente, etc. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3936 secunde