Investiții de 120.000 lei la Planetariul Constanța

150

Articole de la același autor

La 120.000 de lei s-au ridicat ultimele investiții făcute de conducerea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii.

Adrian Bâlbă, directorul Complexului, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că investițiile realizate la Planetariu se referă la o serie de modernizări, care duc la sporirea confortului iubitorilor spectacolului stelar. Astfel, scaunele au fost schimbate cu unele mult mai confortabile, înclinate la 15 grade și care corespund ultimelor standarde europene, singurul disconfort fiind că numărul inițial de 77 s-a redus la 60. Oferta Planetariului s-a mai completat și cu un videoproiector ultra-performant, care vine să modernizeze oferta științifică pentru tinerii aplecați către studiu. O astfel de investiție la Planetariu nu s-a mai făcut de două decenii. Conducerea Complexului a subliniat că toate aceste investiții s-au făcut cu bani din veniturile proprii. Pasionații de astronomie pot afla mai multe despre stele, planete și alte corpuri cerești vizitând Planetariul.

Constănțenii se pot mândri cu Planetariul pentru că este primul obiectiv de acest gen din România și a fost inaugurat în urmă cu 46 de ani.

Tariful pentru un adult este de 10 lei, 5 lei pentru copil și 3 lei pentru grupuri de elevi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 09 Noiembrie 2015
Stire din Cultură-Educație : "Lumea e a mea", un nou premiu
Pagina a fost generata in 2.0359 secunde