Invitație la o porție de râs, în Club "Doors"

245
Invitație la o porție de râs, în Club
Sorin Pârcălab, Cristi Popesco și Dan Frânculescu vă invită, joi, 9 ianuarie, de la ora 19.00, în Clubul "Doors" din Constanța, la un nou show de stand-up comedy. 


Pe cei trei artiști îi cunoașteți, probabil, de la "Una Scurtă", "Râzi ca Prostu", "Roast-ul" lui Velea și a lui Marian Godină, "Show de seară", "Arde-mă" sau podcastul "Ceva mărunt". Cel mai vechi în acest domeniu este Sorin Pârcălab, despre care se spune că și-a început cariera în stand-up în anul 2008, când a fondat și grupul "Brigada 2 pe 3". Trei ani mai târziu, el a participat la show-ul "Românii au talent", cu un musical senzațional bazat pe pantomimă, fiind cel mai vizionat moment din acel sezon. 


La rândul său, Cristi Popesco s-a apucat să facă stand-up comedy încurajat de prieteni, dar a urcat prima oară pe scenă în octombrie 2010. După show, comedianții din clubul respectiv l-au încurajat să mai vină și de atunci, a tot venit... 


Despre Dan Frânculescu, toată lumea știe că atunci când nu face comedie, face publicitate, și invers. De asemenea, în timpul liber, hrănește păsări și ascultă muzică simfonică. 
Prețul unui bilet - 35 lei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.324 secunde