Ion Cristoiu, despre jurnaliștii constănțeni: "Stați bine cu calomnia"

391
3

Articole de la același autor

Vineri, 28 martie, la Universitatea "Andrei Șaguna" din Constanța a debutat conferința națională "Codurile penal și de procedură penală - premisa consolidării statului de drept", la prezidiul căreia s-au aflat prof. univ dr. Nicolae Popa, cel care a ocupat funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prof. univ. dr. Gheorghe Iancu, Avocat al Poporului între anii 2011-2012, prof. univ. dr. Pavel Abraham, care a condus Poliția Română și a fost președintele Agenției Naționale Antidrog din cadrul Ministerului de Interne, reprezentanți ai instituțiilor publice locale și centrale, stu-denții și cadrele didactice ale Universității.


Prof. univ. dr. Adrian Papari, pre-ședintele Fundației "Andrei Șaguna", a declarat că prin aceste manifestări își dorește să capaciteze atenția întregii comunități tomitane, nu numai a ca-drelor universitare și studenților. 


Sesiunii în plen a conferinței naționale i-a urmat o masă rotundă moderată de jurnalistul Ion Cristoiu, care a dorit să afle de câte procese au avut parte jurnaliștii constănțeni. "În județul ăsta stați bine cu calomnia. Nici la București nu am întâlnit atâtea cazuri", avea să concluzioneze, uimit, cunoscutul publicist. După care a împărtășit celor prezenți din experiența sa de prin tribunale, dar și despre dezamăgirea de a asista la escaladarea unui fenomen incontrolabil. "Mă declar cel mai mare adversar al postărilor la articole și am aflat și cum lucrează partidele de postaci. După părerea mea, postările pot fi blocate, în caz contrar redacțiile făcându-se răspunzătoare", a continuat Ion Cristoiu.


Comentează știrea

Danâlețul reshapat
29 martie 2014
Vai, vai..

Hai sictir,"maistre"!-apropo,de calomnie

admirator
29 martie 2014
cu alte cuvinte,

vreti ca autorul articolului sa fie autoritatea suprema. Si sa nu fie contrazis neam... O fi bine? Nu cumva miroase a neodictatura? O fi presa a nu stiu cata roata la caruta (pardon, putere in stat) ... dar nu credeti ca toate puterile in stat trebuie sa fie controlate de vox populi? Daca politicienii sunt controlati prin vot si politicienii colaboreaza cu celelalte puteri, presa de cine e controlata? Doar de moguli? Metre, ma dezamagesti... vrei un Internet asemanator cu Coreea de Nord etc... Eventual cu imagini porno libere, ca sa avem sentimentul libertatii... Noua gaselnita a neocomunistilor romani. Daca nu ma insel, ati contribuit la nasterea acestui tip de mas-media... otravitor. Poate ca ar fi timpul sa va depasiti creatia anilor 90. Atunci erau alte conditii... Jurnalsitii nu-si pot face de cap, dupa cum au chef, ordin sau subventii! Iar postacii sunt de orientari politice diferite. Si pregatiri culturale inegale... Oricum, trebuie sa existe feed-back la operele jurnalistilor. Degeaba va declarati de dreapta. Cu astfel de mentalitati, dovediti ca sunteti un neodictator stingist pur. De aici si sopirlitele, in favoarea Plagiatorului, lui Ilici sau Putin, pe care le azvarliti printre articolele dvs.? Sunteti greu de descifrat, dar nu imposibil... Timpul erodeaza orice acoperire...

admirator
29 martie 2014
errata

mass-media

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4402 secunde