O delegație a Școlii gimnaziale nr. 1 Poarta Albă a
participat, în perioada 9-14 mai, la prima mobilitate din cadrul proiectului
Erasmus „A Heritage For Each Country, A Europe For Everyone", desfășurată ȋn
Croaţia, la Imotski. Elevii şi cadrele didactice din toate țările partenere au
fost întâmpinați de gazde cu o ceremonie, după cum informează prof. Georgiana Carapcea, consilier de
imagine al școlii din Poarta Albă, in cadrul căreia au avut loc spectacole de
dans, prezentări de costume tradiționale, difuzarea unui videoclip despre școala-gazdă.
În prima zi, copiii au avut parte de jocuri interesante
și au completat formulare de evaluare pentru cunoștințele generale acumulate
despre Croația. Profesorii au luat parte la întâlniri de proiect, unde s-au
discutat obiectivele îndeplinite până la acest moment. Ziua s-a încheiat cu
vizitarea împrejurimilor orașului Imotski.
În următoarele zile, elevele Simona Cioata, clasa a VI-a, Ana
Ciobanu, clasa a V-a, şi cadrele didactice însoțitoare, director prof. Florentina Mangri si prof. limba română
Giorgiana Veli, au participat la cursuri
despre geografia Croaţiei, ateliere susținute de elevii-școlii gazdă, apoi au
vizitat orașul Dubrovnik, au asistat la ore de istorie, dar și la workshopul „History
highlights”. În cadrul acestor activități, elevii și-au dezvoltat abilitățile
de comunicare în limba engleză și și-au însușit noțiuni despre istoria și tradițiile
Croației.
Tot ȋn cursul acestei săptămâni elevii din echipa României au participat la cursuri de literatură despre poveștile tradiționale croate şi au expus propriile lucrări ȋn urma unui
atelier de creație literară «Hasaginica, a folk ballad».
La final, toți reprezentanții
din țările partenere au primit certificate de participare, iar gazdele şi-au
luat la revedere printr-o frumoasă ceremonie de închidere. Din echipa de
proiect mai fac parte secretar Manuela Iliescu, prof. Claudiu Șoptelea, insp. înv
primar Laura Farcaș, prof Georgiana Carapcea.