Dublă lansare la Constanța:

Jertfe și lupte care nu trebuie uitate

420
Vineri, 24 octombrie, Aula Bibliotecii Județene "I.N. Roman" a găzduit dubla lansare de carte a fostului deținut politic botoșănean Dan Lucinescu, Constanța fiind cel de-al doilea oraș în care autorul își lansează volumele "Jertfa" și "Lupta", după urbea sa natală.
Evenimentul s-a bucurat de prezența academicianului Gheorghe Buzatu, care a scris o introducere la volumul "Lupta", un roman care se ocupă de campania răsăriteană a Armatei Române în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Volumul "Jertfa", în schimb, este binecuvântat de părintele Iustin Pârvu, fiind un roman care se ocupă de universul concentraționar comunist din țara noastră, care descrie în imagini vii pușcăriile din Suceava, Jilava, Pitești, Aiud sau Gherla. "Lupta" se remarcă prin faptul că tratează o filă a istoriei naționale, care, din diverse motive, a fost și rămâne pentru mulți inactuală. Din contră, volumul lui Dan Lucinescu zugrăvește sugestiv, în urma unei bogate și temeinice documentări, evenimente și fapte de vitejie românești ce nu trebuie uitate.
Opțiunea autorului pentru a prezenta materialul sub forma unui roman este una salutară: un simplu volum de studiu istoric are dezavantajul de a atrage mai ales specialiștii. Prezent la lansare, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, din cadrul Facultății de Istorie și Științe Politice a Universității "Ovidius" Constanța, a subliniat că bibliografia privind cel de-al II-lea Război Mondial este imensă și în continuă creștere, ceea ce face imposibilă studierea evenimentului respectiv în mod unitar. În ciuda acestui fapt, sau poate tocmai de aceea, volumul "Lupta" aduce un important serviciu publicului cititor tocmai prin faptul că nu prezintă un simplu studiu, ci o experiență în bună parte trăită de autor, care a fost direct implicat ca pilot de aviație.
Cele două romane traduc în limbaj accesibil tezaurul de informații, dar și de trăiri, al literaturii de detenție. Având prezentată pe copertă o icoană a crucificării Mântuitorului, acest volum nu reprezintă doar o simplă colecție de orori, ci ne aduce aminte că moartea și chinurile pot fi preludiul unei învieri, devenind, astfel, "jertfă". De altfel, în cursul lansării, mai mulți participanți au ținut să sublinieze că eroismul nu a dispărut în țara noastră, ci este viu în cei care au îndurat torturi neînchipuite, fără să-și piardă verticalitatea.
În ceea ce privește autorul, el s-a născut la Botoșani în anul 1927, fiind fiul magistratului Teodor Lucinescu. A absolvit Colegiul Național Militar "N. Filipescu" și "Ștefan cel Mare" din Cernăuți, fiind absolventul unor școli de aviație. Cu o lună înainte să împlinească 21 de ani, în aprilie 1948, fiind student încă în anul III la două facultăți în paralel, de Matematică și de Fizică, a fost arestat. Tribunalul Militar Iași l-a condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru crimă contra ordinii sociale, 10 ani de muncă silnică pentru uneltire și 5 ani de muncă silnică pentru colportare de materiale scrise interzise. Din pedeapsă a executat 15 de detenție la Târgu Neamț, Iași, Suceava, Jilava, Pitești, Gherla și Aiud.
După ce a ieșit din închisoare, a absolvit cu notă maximă Facultatea de Mecanică București, în 1975. Devenit profesor universitar, a brevetat mai mute invenții în țară și în străinătate în domeniul fizicii nucleare, publicând peste 300 de lucrări de specialitate. De asemenea, este cel care a elaborat tehnologiile NDT pentru grupul nr. 1 de la Centrala nucleară Cernavodă. Anul 1990 îl găsește în fruntea Serviciului Investiții Nucleare, de unde se pensionează și părăsește țara pentru a se stabili în Suedia, unde trăiește și astăzi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6838 secunde