Liceenii expun arta de dincolo de gratii

567
Tribunalul Constanța a găzduit, ieri, vernisajul expoziției de fotografie și afișe "Justiția văzută prin ochii tinerilor artiști", semnată de elevi ai Colegiului Național de Arte "Regina Maria",
sub coordonarea profesorului Constantin Grigoruță.

La inițiativa purtătorilor de cuvânt ai Tribunalului Constanța, jud. Cipirian Coadă și jud. Răz-van Anghel, un grup de elevi ai Colegiului de Arte a vizitat, în luna iunie, sediile Tribunalului și Ju-decătoriei Constanța, fotografiind activitatea din timpul ședințelor de judecată și din apropierea acestora. Din locul în care se iau decizii, liceenii au plecat spre locul de aplicare a acestora, mai exact la Penitenciarul Poarta Albă, unde au făcut o incursiune fotografică în lumea deținuților. Aici, tinerii au surprins cu mare finețe pedeapsa celor privați de libertate, realizând, de asemenea, și un montaj cu deținuții. Astfel, liceenii au făcut apel la tehnici artistice pentru a reda cu ajutorul fotografiilor și a afișelor viața celor privați de libertate: "A fost o experiență nouă și interesantă. Am avut ocazia să stau de vorbă cu deținuții, care păreau relaxați când vorbeau despre ce au săvârșit. Ideea de a fi acolo și de a vedea o altă lume e uimitoare. Poarta Albă e chiar o poartă spre altă lume", a spus Oana Anghel, clasa a X-a.
Vizitarea instanțelor judecătorești a avut, pentru liceeni, pe lângă un obiectiv artistic, și un aspect de transparentizare a celor două instituții, tinerii putând observa îndeaproape activitatea celor de dincolo de dosare: "Nu mai vizitasem niciodată până acum aceste instituții. Mi se pare foarte greu să lucrezi acolo, e o muncă colosală. Activitatea grefierilor mi s-a părut cea mai grea, dar cel mai important lucru este faptul că se lucrează în echipă", a spus Adelina Rău, elevă în clasa a X - a.
Pornind de la Ziua Porților Deschise ale Justiției, eveniment celebrat săptămâna trecută, expoziția face cunoscută și promovează activitatea instanțelor judecătorești, așa cum este ea văzută de tinerii artiști: "I-am adus aici pe copii ca să ne arate o altă față a justiției, dintr-o perspectivă neutră și, desigur, cu inocența lor specifică. Astfel, ei au venit cu rezultate deosebite din penitenciar și din lumea instanțelor", a spus jud. Răzvan Anghel, care a asigurat că va continua colaborarea cu instituția liceală.
Semnatarii expoziției sunt: prof. Constantin Grigoruță, Oana Anghel, Dan Grigore, An-dreea Mihaiu, Jenny Stângaciu, Anamaria Ienașcu, Adina Munteanu, Adelina Rău și Adelina Teodorescu.
Expoziția va fi deschisă publicului timp de două săptămâni, urmând ca ea să fie prezentată, ulterior, și la Colegiul Național de Arte "Regina Maria", dar și la Penitenciarul Poarta Albă: "E normal ca și deținuții să se bucure de folosul muncii copiilor și ca aceste lucrări să le rămână în amintire", a spus jud. Ciprian Coadă, vicepreședintele Tribunalului Constanța, care intenționează, de asemenea, să trimită lucrările realizate de tineri revistei "Foto - Magazin" și publicației "Justiția în actualitate", editată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2315 secunde