Video Jurnalista Emilia Șercan a oferit studenților ovidieni o lecție despre puterea întrebărilor incomode

255
3 min citire
Cum găsești adevărul din spatele unei povești și care e puterea unei întrebări bine puse? Emilia Șercan, una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de investigație din România, renumită pentru anchetele privind cazurile de plagiat în tezele de doctorat, cu o experiență de peste 25 de ani în presă și lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a fost prezentă la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
În fața studenților pasionați de lumea presei, Emilia Șercan a susținut atelierul „Asking the right questions”, dedicat jurnalismului de investigație. Evenimentul a fost o adevărată lecție despre ce înseamnă să fii un jurnalist bun, de la etică și perseverență, până la curajul de a căuta adevărul indiferent de obstacole. Jurnalista le-a explicat pas cu pas cum se construiește o anchetă și care sunt etapele de documentare: de la predocumentare — când se caută informațiile inițiale și se verifică sursele — până la documentarea finală, care presupune confirmarea detaliilor și publicarea în interes public.
 
Tinerii, dornici să afle din culisele meseriei
Ea a subliniat că, în jurnalismul de investigație, timpul este o resursă mai valoroasă decât banii. Răbdarea, atenția la detalii și, mai ales, o întrebare bine pusă pot transforma o simplă ipoteză într-o anchetă solidă, cu impact real.
A fost neașteptat să văd atât de mulți studenți prezenți în sală și, mai ales, să văd atâta curiozitate și interes pentru ceea ce înseamnă jurnalismul de investigație. Pentru a pune întrebarea corectă, trebuie să fii bine documentat, să fii la curent cu tot ce se întâmplă, să ai curiozitate, să urmărești subiectul, să te duci după el și să nu îl lași să scape", a transmis Emilia Șercan, jurnalist de investigație.
Ea a oferit și o serie de sfaturi practice, îndemnându-i pe tineri să fie curioși, să caute mereu contextul din spatele faptelor și să nu se teamă să pună întrebări incomode, dar necesare.
Să fie curioși, să aibă răbdare, să fie insistenți, să aibă curaj și să își dorească să servească interesul public", a mai transmis Emilia Șercan.
Curioși și dornici să afle mai multe din culisele meseriei, studenții au pus întrebări despre cum se obțin informațiile într-o anchetă, cum se gestionează presiunile din exterior și ce înseamnă, în realitate, să cauți adevărul până la capăt. Atelierul a fost primit cu entuziasm de studenți și profesori, care s-au arătat curioși, implicați și dornici să afle mai multe despre culisele jurnalismului de investigație.
M-am simțit ca și cum m-aș fi uitat la un documentar, pentru că atât de multe informații utile putem să vedem doar într-un documentar, iar dumneaei este acest om care poate să conțină atât de multe informații și să le dea mai departe tinerilor jurnaliști", a declarat o studentă.
O activitate benefică pentru noi toți, jurnaliștii. Am aflat lucruri, ni s-au concretizat anumite pârghii utilizate în jurnalismul de investigație", a explicat un student.
Pentru studenți, întâlnirea cu Emilia Șercan a fost o lecție despre răbdare, etică și puterea întrebărilor bine formulate. Atelierul „Asking the right questions” a făcut parte din seria de evenimente „Conversații formative”, organizată de specializarea Jurnalism a Universității „Ovidius” din Constanța.
Andrei CIOBANU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0847 secunde