Jurnalul scriitoarei Anais Nin despre Henry Miller și soția sa

591

Articole recomandate

"Henry și June", primul volum din "Jurnalul dragostei necenzurat", de Anais Nin, ce surprinde perioada 1931-1932, în care scriitoarea îi întâlnește la Paris pe scriitorul Henry Miller și pe soția lui, June, a apărut în limba română la editura Humanitas Fiction.
Traducerea în română a jurnalului lui Anais Nin a apărut în colecția "Raftul Denisei".
Scriitoarea iubește pasional, dincolo de convenții și prejudecăți. Îl iubește pe Henry Miller pentru geniul și senzualitatea lui, pe June Miller, pentru frumusețe și mister, pe Hugo, soțul ei, pentru tandrețea cu care o protejează, pe Eduardo, vărul de care a fost îndrăgostită în copilărie, pentru farmecul lui de efeb. În jurnal, fantasmele întâlnesc luciditatea, iar rezultatul este o viziune unică asupra erotismului și fidelității, se arată în prezentarea cărții.
Volumul a fost ecranizat în 1990 în regia lui Philip Kaufman, cu Fred Ward, Uma Thurman și Maria de Medeiros în rolurile principale.
Născută în Franța, într-o familie cu rădăcini cubaneze, franceze și daneze, Anais Nin începe să-și scrie jurnalul la vârsta de 11 ani, în drum spre America, după ce tatăl ei părăsise familia. Totul pornește de la încercarea de a-și înțelege tatăl, căruia îi și adresează textele ei. La 20 de ani se căsătorește cu Hugo Guiler și se mută la Paris.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4582 secunde