Actorii Valeria Seciu, Mihai Dinvale și Tatiana Iekel joacă marți, la Constanța

1518
"O piesă politică, o comedie socială, o tragedie modernă, un studiu al problemelor în schimbare ale femeilor în societate, o saga de douăzeci de ani" - prezintă, într-un comunicat, Teatrul Mic București, spectacolul "Cum gândește Amy" care se va juca în premieră la Constanța marți, 12 februarie, de la ora 19, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța.
În regia Cătălinei Buzoianu, evoluează actorii Cătălin Babliuc, Simona Popescu, Tatiana Iekel, Luminița Constantiniu, Valeria Seciu și Mihai Dinvale. Potrivit prezentării spectacolului de pe site-ul Teatrului Mic, piesa a fost făcută special pentru actrița Valeria Seciu, care își dorea să joace rolul actriței Esme. Prețul biletelor la acest spectacol variază între 40 și 60 de lei, în funcție de locul ocupat în sală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9891 secunde