„L’heure d’or de Paris” este construit pe simbolistica oglinzii, paravanului şi a apei

Joi, 18 Februarie 2021
737
Sâmbătă, 20 februarie, de la ora 19.00, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” vă face invitaţia de a merge la un eveniment cultural deosebit, „L’heure d’or de Paris”. Regia şi scenografia poartă semnătura lui Horaţiu Cherecheş, asistent coregrafie este Monica Cherecheş, iar orchestraţia este asigurată de Lucian Vlădescu. Balerinii vor dansa pe un colaj din lucrările marilor clasici şi chansonete. Soliștii care vor urca pe scenă sunt Alina Mavrodin, Daniela Vlădescu, Marius Eftimie. Alături de ei se vor afla balerinii Irina Mihaiu, Adrian Mihaiu, Bogdan Bârsănescu, Mihai Pâslaru, Cătălina Iliescu, Ryan Brown, Diana Porfireanu, Oana Dincă şi Mizuki Kubota.

Reprezentanţii TNOBD spun că spectacolul „L’heure d’or de Paris” este construit pe simbolistica oglinzii, paravanului şi a apei. Astfel, oglinda, fereastra spre lumea de dincolo, spre o realitate intangibilă, reprezintă arta în încercarea ei de a transcede spre realităţi în care am dori să ajungem. Paravanul aflat în contrast direct cu oglinda, închide spaţiul intim asemenea cotidianului material al acestei existenţe. El permite deseori camuflarea, izolarea, distorsionarea, ascunderea imaginii reale a lumii în care trăim. Apa, aşezată sub simbolismul totalităţii virtualităţilor, este principiu al nediferenţiatului şi al virtualului, receptacul al tuturor formelor, simbolizând substanţa primordială din care se nasc şi se întorc toate formele, prin regresiune sau cataclism. De asemenea, în apă rezidă viaţa, vigoarea şi reprezintă infinitatea posibilităţilor. 



Pagina a fost generata in 0.2469 secunde