La Basarabi au venit italienii

324
1 min citire
Într-o perioadă foarte tulbure în ceea ce privește relația românilor cu italienii, iată că ne parvin și vești mai bune.
Liceul Teoretic Basarabi și Școala cu clasele I-VIII nr. 2 din aceeași localitate au semnat un acord de parteneriat cu Institutul Școlar din San Ci Pirelo, Italia, înlesnit de primăriile celor două orașe. Proiectul implică atât elevii celor două părți, cât și părinții români și italieni, chiar eventuali sponsori și se va derula pe parcursul a trei ani școlari.
Acordul de parteneriat a fost semnat la jumătatea lunii trecute, la San Ci Pirelo, momentul la care o delegație de elevi români, însoțiți de prof. Nicoleta Ciobanu, prof. Nicolae Moraru și primarul Nicolae Crivineanu, s-a deplasat în Italia.
Începând de luni, timp de o săptămână, elevii italieni, însoțiți de prof. Antonio Moscarelli, coordonatorul italian al proiectului, dar și alți invitați implicați în proiect vor desfășura activități școlare, întreceri sportive, vizite la muzee și obiective turistice. Toate aceste activități fac parte din programul ce urmărește atingerea unor obiective, cum ar fi: descoperirea intereselor comune între copiii celor două țări, dezvoltarea capacității de menținere a relațiilor cu ceilalți, promovarea reciprocă a cunoștințelor dobândite în instituțiile școlare italiene și române, încurajarea schimbului de materiale și resurse în cadrul școlar, dezvoltarea capacității de comunicare, împărtășirea propriilor experiențe de viață și stabilirea unor legături de prietenie.
Ieri, atât școala, cât și liceul din Basarabi au desfășurat primele lecții festive despre geografia și istoria românilor.
De menționat că invitații sunt găzduiți de părinții elevilor români, iar Consiliul Local sprijină buna desfășurare a acțiunilor, astfel încât rezultatele să reflecte un succes al acestui acord de parteneriat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0325 secunde