X

La ce licee sunt admiși elevii cu medii de repetenție

1035
La ce licee sunt admiși elevii cu medii de repetenție - examenliceuelevi63-1370358126.jpg

Articole de la același autor

Peste circa o săptămână, elevii claselor a VIII-a vor intra în vacanță, pentru circa 6.000 de absolvenți constănțeni de gimnaziu urmând o perioadă foarte dificilă. 

Între 17 și 19 iunie, vor avea loc, la secretariatele școlilor, înscrierile la Evaluarea Națională, care debutează pe 25 iunie, cu proba la limba română, și continuă pe 27 iunie, cu proba la matematică.

De câțiva ani încoace, repartizarea computerizată se face pe baza unei medii ponderate, în care media generală la evaluarea națională are o pondere de 50%, iar media generală de absolvire a claselor V-VIII are o pondere de 50%.

Cele mai căutate specializări

Iată în continuare mediile ultimilor admiși la liceele de top ale Constanței. Deschidem lista, evident, cu Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", unde s-a intrat cu media 9,92 la matematică-informatică (bilingv), iar cu 9,53 la științe sociale. La Liceul Teoretic "Ovidius", cu 9,76 s-a intrat la mate-info bilingv, iar cu 9,38 la științele naturii. La Liceul Teoretic "Traian", cu 9,18 a fost admis ultimul elev la mate-info, iar cu 9,14 la științe ale naturii. La aceeași secție a Colegiului Național "Mihai Eminescu" s-a intrat cu 8,91, iar cu 8,62 s-a intrat la științe sociale. La Liceul Teoretic "Decebal", cu ultima medie 8,79 s-a intrat la specializarea științe ale naturii și, surprinzător, cu o ultimă medie mai mică, 8,54, la mate-info, la fel ca și la Liceul Teoretic "Anghel Saligny" din Cernavodă.

La Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", la științe sociale, s-a intrat cu 8,44, iar la filologie ultima medie de intrare fiind 7,91, în timp ce la mate-info ultimul admis a avut nota 8,29, la fel ca și la specializarea filologie la Liceul Teoretic "George Călinescu". La acest ultim liceu, lista admișilor s-a încheiat la nota 7,20, specializarea filologie (franceză). Chiar dacă nu a fost bilingv, la aceeași specializare ultimul admis la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" a avut media 7,95, respectiv 7,71 la mate-info.

Tot cu medii peste 7 s-a mai intrat la Liceul Teoretic "George Emil Palade" (științe ale naturii - 7,79), Colegiul Comercial "Carol I" (economic - 7,69), Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații (economic - 7,42), Liceul Tehnologic "Virgil Madgearu" (turism și alimentație - 7,10), Colegiul Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" (electric - 7,08).

La coada… clasamentului

Și pentru că rezultatele simulării Evaluării Naționale ce a avut loc în aprilie la Constanța au fost dezastruoase, sub 50% procent de promovabilitate la matematică, iată și liceele către care se pot îndrepta candidații în municipiul Constanța care obțin o medie de admitere de repetenție: Liceul Tehnologic "Ioan Roman", Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida", Liceul Tehnologic "Gheorghe Duca", Colegiul Tehnic "Pontica", dar și Colegiul Tehnologic "C.A. Rosetti", Colegiul Tehnic "Vasile Pârvan" și Colegiul Tehnic "Tomis".

Anul acesta, completarea fișelor de înscriere în liceu, în care sunt exprimate opțiunile elevilor pentru anumite unități de învățământ, are loc în intervalul 5 - 9 iulie, iar repartizarea computerizată se va face în 16 iulie. O a doua repartizare computerizată, pentru absolvenții de învățământ gimnazial care nu au fost repartizați în prima sesiune, va avea loc pe 25 iulie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2736 secunde