Din seria "Una zice alta face"

La clasa pregătitoare, nu este necesar ghiozdanul

344
Într-o recentă apariție televizată, secretarul de stat Oana Badea a declarat că, la clasa pregătitoare, copiii vor avea fișe de lucru, acordate gratuit, care vor rămâne la școală. Fișele gratuite vor constitui abecedarul clasei pregătitoare. Ministrul Educației, Cătălin Baba, a respins ipoteza potrivit căreia clasa pregătitoare organizată în școli ar putea fi amânată cu un an.

Pe de altă parte, secretarul de stat a precizat că, săptămâna viitoare, va începe licitația pentru achiziționarea de mobilier modular pentru copiii din clasa pregătitoare, atât pentru munca în echipă, cât și individual.

Oana Badea a precizat că până marți, 13 martie, au fost înscriși, la nivel național, 170.000 de copii care vor urma clasa pregătitoare și clasa I în anul școlar 2012-2013. Ea a precizat că o situație exactă a numărului de copii înscriși în clasa I și clasa pregătitoare va fi cunoscută pe 19 martie. 

Același reprezentant al ministerului a mai afirmat că pentru clasa pregătitoare "nu poate exista nicio formă de testare în care copiii să fie ierarhizați".

Referindu-se la cele patru procese în care MECTS a fost atacat în instanță pentru metodologia clasei pregătitoare, Oana Badea a precizat că ministerul a avut câștig de cauză în toate dosarele, "deci criteriile de organizare a clasei pregătitoare nu au fost invalidate".

Cât privește ghiozdanele, mai rămâne de văzut atunci când va începe cu adevărat anul școlar 2012-2013. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 09 Martie 2012
Stire din Cultură-Educație : "Mi-ați luat copilul cu japca!"
Pagina a fost generata in 0.2867 secunde