11 milioane de euro pentru zona pietonală din centrul istoric al Constanței

388
< 1 min citire
Consiliul Local Constanța a votat la ședința extraordinară de luni un proiect ce vizează Reamenajarea integrală a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanța.
Valoarea totală a acestei investiții este de aproximativ 47 de milioane de lei cu TVA, adică 11 milioane de euro. Punctual, menționăm că pentru lucrările de amenajare și protecția mediului aferente acestui proiect, administrația locală Constanța va avea de plătit aproximativ 9.000 de euro, în timp ce cheltuielile pentru proiectare și asistență tehnică se vor ridica la aproximativ 200.000 de euro. Cea mai importantă parte din suma alocată întregului proiect va fi atribuită investiției de bază, costurile pentru lucrările de construcție trecând de 10 milioane de euro. Pentru alte cheltuieli, precum organizarea de șantier, alte costuri conexe, comisioane și plăți neprevăzute, Primăria Constanța va trebui să aloce în jur de 750.000 de euro. Reamintim că fondurile necesare derulării acestei investiții au fost alocate prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 privind dezvoltarea durabilă a orașelor ca poli de creștere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 28 Februarie 2012
Stire din Social : Istoria ciuruită a Constanței
Pagina a fost generata in 0.0401 secunde