La Colegiul "Mircea", se reorganizează admiterea… în clasa a V-a
Articole de la același autor
De luni, 18 iulie, la secretariatul Colegiului "Mircea" se primesc dosarele pentru transferul elevilor din alte licee, clasele X-XI, iar în perioada 25-26 august, va avea loc un interviu, urmat de un test scris la matematică.
De reținut că elevii din clasele a IX-a care aspiră la statutul de "mircist" nu pot solicita transferul decât după primul semestru.
"Suntem asaltați în această perioadă cu cereri și am dorit să clarific situația publicând un extras din regulament pe site-ul liceului", declara, ieri, directorul Vasile Nicoară.
"Așadar, în semestrul al doilea, transferul este posibil doar dacă media celui care solicită este cel puțin egală cu media ultimului admis. Și dacă avem locuri disponibile. Spre exemplu, anul trecut, am avut la clasa a IX-a două sau trei locuri libere, pentru că am avut doi elevi admiși, dar care s-au răzgândit", a mai adăugat același manager.
O noutate pentru viitorul an școlar este reorganizarea concursului de admitere în clasa a V-a, pe data de 2 septembrie.
"Am avut o clasă și jumătate intensiv engleză, o clasă intensiv germană și o jumătate de clasă intensiv franceză. La engleză am avut 116 înscriși pe 45 de locuri, la germană au fost 26 pe 30 de locuri și la franceză au fost opt pe 15 locuri. La germană, din 26 doar opt au luat peste 5 și la franceză doar patru peste nota 5. Ca urmare, am redirecționat 15 locuri de la germană și vor fi două clase de engleză și o clasă formată din două grupe: una de germană și una de franceză. Din păcate, franceza nu se mai alege spre studiu la școlile primare. Nu pot să renunț, deși este mai firavă situația, pentru că avem programul de bacalaureat bilingv pe franceză și avem și parteneriatul cu ambasada și certificatul de înaltă calitate. Vom merge prin școli pentru a încerca să încurajăm studiul limbii franceze în învățământul primar", a mai declarat prof. Vasile Nicoară.
Pentru acest concurs, înscrierile vor avea loc între 29 și 31 august.
Comentează știrea
Rezultatele de la bacalaureat ii indreptatesc pe parintii celor mici, de clasa a V-a sa-si iscrie cu cea mai mare incredere copiii in cele trei clase de gimnaziu. Succes!
Joi, 21.07.2016, conform procedurilor, este programata evaluarea directorului Stan Mihaela de catre reprezentantii ISJ- Cta, dupa consultarea cadrelor didactice ale scolii. In acest sens va avea loc o sedinta a consiliului profesoral. Cu siguranta departamentul secretariat va anunta intrunirea consiliului profesoral in timp util , dar si aceasta platforma ar putea fi utila....Directorul adjunct va fi evaluat tot conform procedurilor, de catre membrii Consiliului de administratie al scolii. Ambii directori si-au completat , conform calendarului, rubrica de autoevaluare a fisei de evaluare. Pentru o evaluare cat mai corecta a directorilor, va rugam sa va exprimati parerea , mai ales ca vor fi aplicate chestionare in baza carora inspectorii vor realiza un raport. Dar pentru acest lucru, trebuie sa fim prezenti la consiliu. In numar cat mai mare! Fara jena, fara teama, asa este normal, sa ne pase si sa ne implicam! Pro sau contra, asa este in democratie! Si mai ales fara suparare, toti avem dreptul sa ne spunem punctul de vedere.
PS. Ora la care suntem convocati este inca necunoscuta, dar cu siguranta secretariatul o va comunica in curand. Multumim anticipat! Cadrele sc. 28, Dan Barbilian, Constanta
Băi, sigur nu venim degeaba la consiliu joi? Ne baga cineva in seamă, adica se tine cont pe bune de parerea noastra? Ca mai avem putin si ne facem bocceluța să cerem ore la alte scoli, datorita managementului de succes al scolii, dar si din cauza scandalului pe care il faceti voi in presa......si tot nu se schimba nimic la 28. Faceti prea mult tam-tam, vorbeste tot orasul de sc. DB. Ni s-au lungit urechile de cand tot asteptam sa vedem ca se misca ceva! Ei, cine ne garanteaza ca parerea noastră conteaza si ca nu batem drumul degeaba până la scoala pe căldurile astea?