La Târgușor, se va construi o biserică mănăstire

192
Astăzi, de la ora 16.45, la Catedrala Arhiepiscopală "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Denia Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar mâine, 18 aprilie, începând cu ora 18, va participa la Concertul "În vremea aceea…", frescă muzicală pentru soliști, cor și orchestră, eveniment cultural ce va avea loc pe scena Casei de Cultură din Constanța. 

Tot pe agenda sa, se mai află oficierea Deniei Acatistul Bunei Vestiri, la Catedrala "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", vineri, 19 aprilie, de la ora 17, urmată sâmbătă, 20 aprilie, la ora 8.00, de oficierea slujbei tunderii în monahism (călugărie), urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii la mănăstirea "Sfântul Teotim" din Murfatlar, cu prilejul hramului. 

În calendarul ortodox, Sfântul Teotim este prăznuit la data de 20 aprilie pentru "sfințenia și minunile sale". Sfântul Teotim a fost ales Episcop al Tomisului în jurul anilor 380-395, după moartea înaintașului său, episcopul Gherontie. În această calitate, el a participat, în anul 400, la un sinod local de la Constantinopol, convocat de Sf. Ioan Hrisostom. 

Și-a desfășurat activitatea la sfârșitul sec. al IV-lea și începutul sec. al V-lea, fiind contemporan cu unii dintre Sfinții Părinți, precum: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Grigorie de Nazianz etc. 

Istoricul bisericesc Sozomen spune despre Teotim că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, și că purta părul lung, semn că el se ocupa cu "filosofia monastică" (deci cu viața monahală). Viața lui era modestă și cumpătată, iar virtuțile și înțelepciunea l-au făcut cunoscut și în rândul barbarilor huni. Sfântul a încercat să-i încreștineze. Barbarii au crezut că Teotim era bogat și au plănuit să-l ia prizonier. Brațul celui ce a voit să arunce asupra sfântului lațul pregătit a rămas înțepenit în aer, fiind nevoie de rugăciunea sfântului pentru a-l elibera. 

Tot sâmbătă, începând cu ora 17, la mănăstirea Colilia, IPS Teodosie va oficia slujba tunderii în monahism (călugărie), continuată cu slujba Privegherii. 

Duminică, 21 aprilie, ora 9, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, al cărei ocrotitor, Sf. Mare Mucenic Gheorghe, va fi sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe 23 aprilie. În aceeași zi, începând cu ora 14, Ierarhul Tomisului va pune piatra de temelie a bisericii mănăstirii "Sf. Cuv. Dionisie Exiguul", situată în loc. Târgușor, zona Peștera liliecilor, Gura Dobrogei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 27 Februarie 2013
Stire din Cultură-Educație : IPS Teodosie va oficia la Băneasa
Sâmbătă, 09 Martie 2013
Stire din Cultură-Educație : Și-au venit Moșii de Iarnă
Pagina a fost generata in 0.4291 secunde