Lecturi la gura… caloriferului

200
Lecturi  la gura… caloriferului - lectura-1391187805.jpg

Articole de la același autor

"Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut", semnată de cuplul Simona Tache și Mihai Radu, se află printre cele mai bine vândute cărți în Librăriile Cărturești.
Bestseller-ul s-a născut în paginile săptămânalului de umor Cațavencii. La cererea insistentă a cititorilor, o parte dintre textele rubricii "Bătăi în dialog" sunt adunate acum în acest volum. Deși pare că e vorba de un "război între sexe", în realitate, autorii n-au dus niciodată un război, ci un dialog. Ei lansează, alternativ, câte o temă la care răspunde celălalt. Rând pe rând, toate stereotipurile care circulă despre viața de cuplu sunt puse într-o lumină umoristică, eliberatoare. În mod normal, paginile care urmează ar trebui să vă salveze de la divorț sau măcar să vă scutească de a mai da banii pe terapie de cuplu. Cu o singură condiție: să aveți umor.
Absolventă de Litere la Universitatea București, Simona Tache a intrat în presă ca senior editor la Tabu, apoi a spart embargoul din cazarma Academiei Cațavencu de pe vremuri, devenind prima femeie cu statut și drepturi de "cațaveancă". A ținut, timp de cinci ani, cronică TV în Cotidianul și a mai semnat texte în Dilema, Playboy și Maxim. Și-a făcut auzită vocea la matinalul de la Radio Guerrilla, iar actualmente ține rubrici în Cațavencii și Unica, scrie scenarii pentru televiziune și postează zilnic pe unul dintre cele mai cunoscute bloguri de la noi, simonatache.ro.
Absolvent de Filosofie la Universitatea Al.I. Cuza din Iași, Mihai Radu a lucrat mai întâi ca profesor, apoi a intrat în presă. După câțiva ani la Aspirina Săracului și Plai cu Boi, s-a alăturat redacției Academiei Cațavencu, devenită între timp Cațavencii. A publicat volumul de proză scurtă "Hobby și alte povestiri" și are în curs de publicare un roman. În momentul de față, semnează texte în Cațavencii și scrie scenarii pentru televiziune.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Ianuarie 2014
Stire din Cultură-Educație : O carte cu mesaje  educative pentru copii
Pagina a fost generata in 0.4356 secunde