La finele lunii martie,

Legea educației va ajunge în Parlament

394
La finalul întrevederii cu ambasadorii din statele UE, cărora le-a prezentat calendarul de adoptare a actelor normative, premierul Emil Boc a anunțat că Guvernul va trimite în Parlament Legea educației naționale până la finele lunii martie.
Curtea Constituțională a decis în noiembrie 2009, în urma unei sesizări a Partidului Național Liberal, că Legea educației contravine Constituției. Aceasta este una dintre cele trei legi de reformă pentru care Executivul și-a asumat răspunderea în Parlament, în luna septembrie. Toate trei au fost atacate la CCR, dar celelalte două - respectiv Legea privind reorganizarea unor autorități și instituții publice și Legea salarizării unice - au primit girul Curții Constituționale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.278 secunde