Succesul primei ediții a evenimentului „Lu'Mina-n dar”, organizat anul trecut, în preajma sărbătorilor de iarnă la Clubul SNC, a determinat gazdele - Trustul de presă „Cuget Liber” - să accepte parteneriatul propus de Asociația „Sol Maris”, de a organiza o nouă manifestare de suflet sub același titlu.
„Lu’Mina-n dar de Înviere” este un eveniment de gală, programat sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 18, la sala Club SNC, de pe b-dul Tomis 96, care aduce lumina cântecelor creștine și bucuria generozității, într-o seară unică, încărcată de emoție și har, alături de artiști de excepție.
Cap de afiș este Maria Coman, o voce inconfundabilă, ce oferă interpretări de neuitat.
Se vor alătura reușitei unei seri memorabile compozitorul și pianistul arhidiacon Valentin Vădănoiu, părintele profesor Doru Pantazi, arhidiaconul Ionuț Boancheș, Grupul Bizantin “Sf. Vasile cel Mare”.
Ediția a doua a concertului caritabil „Lu'Mina-n dar de Înviere” susține Așezămintele „Sfântul Mina", un proiect de suflet inițiat de preot Claudiu Banu și sprijinit de Parohia Sfântul Mina Constanța.
Prețul unui bilet este de 170 lei și poate fi cumpărat de pe iabilet.ro
Evenimentul se va desfășura cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oferind o aură de solemnitate acestui moment special.