Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, una dintre cele mai iubite și respectate embleme ale culturii române, pornește într-o călătorie muzicală memorabilă în
Kazahstan, în perioada
2–12 mai 2025, la invitația
Ambasadei României în Republica Kazahstan și cu sprijinul
Rompetrol.
„Turneul Corului Madrigal în Kazahstan este mai mult decât o prezență artistică: este un act de diplomație culturală care vorbește despre legături profunde și valori comune. Într-o regiune cu o moștenire istorică spectaculoasă, Madrigalul aduce o voce unică, o voce care vine cu respect, prietenie și dorința sinceră de a construi punți durabile între culturi. Este o bucurie personală și o onoare diplomatică să facilităm această întâlnire între armonia Renașterii europene și vibrația profundă a Asiei Centrale.", declară Excelența Sa, Mădălina Lupu – Ambasador al României în Republica Kazahstan.
Evenimentul central al turneului va avea loc pe scena prestigioasei Opere din Astana, unde Corul Madrigal va susține spectacolul extraordinar „Madrigal – Drumul Mătăsii”, într-un decor original, creat special pentru această ocazie. Programul turneului include concertul „Madrigal for Babies”, un proiect original al Corului Madigal, care va fi susținut la Muzeul Național din Kazahstan. La acest eveniment interactiv, muzica devine primul limbaj al emoției, al descoperirii și al legăturii dintre copil, sunet și lume.
„Rompetrol susține Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin într-o călătorie simbolică ce reunește muzica, patrimoniul și excelența artistică. Turneul internațional din Kazahstan reprezintă mai mult decât un eveniment cultural – este o punte de energie și cultură între România și Kazahstan, două țări pe care Rompetrol le conectează constant prin parteneriate economice și, tot mai mult, prin dialog intercultural. Prin acest parteneriat, susținem nu doar arta la cel mai înalt nivel, ci și o formă de sustenabilitate orientată către educație, dezvoltare comunitară și păstrarea valorilor culturale pentru generațiile viitoare. Asemenea energiei, cultura are capacitatea de a crea conexiuni solide, de a deschide perspective și de a construi punți durabile între lumi și domenii aparent distincte." a declarat Erik Sagiyev, CEO Rompetrol (KMG International).
Turneul include, de asemenea, și lansarea oficială a albumului „Imnurile Naționale ale Statelor din Asia Centrală”, în cadrul Adunării Poporului din Kazahstan, la spectaculosul Palat al Păcii și Reconcilierii din Astana. Proiectul reprezintă a treia serie de imnuri naționale produse de Corul Madrigal, după cele dedicate Americii Latine și Uniunii Europene, un gest de diplomație culturală profundă, o reafirmare a modului în care arta și simbolurile naționale pot coexista, întărind legăturile dintre popoare. Lansarea va fi urmată de un recital al Corului Madrigal.
Într-un omagiu adus patrimoniului universal, Corul Madrigal va realiza o filmare specială în orașul antic Otrar, unul dintre cele mai vechi și importante centre culturale ale Asiei Centrale, parte a patrimoniului mondial UNESCO.
Acest spațiu istoric, cândva un nod esențial pe Drumul Mătăsii, va deveni decorul unui nou episod din proiectul internațional „Muzică contemporană românească în spații antice universale", alături de producțiile deja realizate la Sarmizegetusa Regia, Machu Picchu și Panteonul din Roma. În acest cadru simbolic, Corul Madrigal va interpreta lucrarea „Jocuri (fragment)” de Cornelia Tăutu – o piesă românească de profunzime ritmică, aleasă special pentru a crea o punte între sonoritățile contemporane și vibrația unui loc încărcat de istorie și spiritualitate.
„Kazahstanul este o nouă scenă pentru Madrigal. Turneul este o declarație artistică despre armonie, respect și curajul de a uni tradiții. Drumul Mătăsii nu mai este doar o rută istorică – este o linie vie de dialog între civilizații.Cu fiecare pas al acestui turneu, Corul Madrigal va aduce în Kazahstan nu doar muzică, ci o emoție colectivă, o poveste despre identitate, armonie și deschidere. Este o onoare să dăm glas unei misiuni care unește lumi prin sunet.Suntem profund recunoscători Ambasadei României în Kazahstan pentru invitație și viziune, dar și Rompetrol – partenerul nostru principal – pentru încrederea și energia cu care susține acest demers artistic. Împreună dăm sens ideii de punte culturală între Est și Vest", a declarat Emil Pantelimon, manager al Corului Madrigal.
ENG
Madrigal: The Silk Road – Kazakhstan 2025
Tradition inspires us. Energy connects us.
The National Chamber Choir "Madrigal – Marin Constantin", one of the most beloved and respected symbols of Romanian culture, embarks on a memorable musical journey to Kazakhstan, from May 2–12, 2025, at the invitation of the Embassy of Romania in the Republic of Kazakhstan and with the support of Rompetrol.
"The Madrigal Choir’s tour in Kazakhstan is more than an artistic presence: it is an act of cultural diplomacy that speaks of deep ties and shared values. In a region with a spectacular historical heritage, Madrigal brings a unique voice—one that carries respect, friendship, and a sincere desire to build lasting bridges between cultures. It is both a personal joy and a diplomatic honor to help facilitate this meeting between the harmony of the European Renaissance and the deep vibrancy of Central Asia,” said Her Excellency, Mădălina Lupu – Ambassador of Romania to the Republic of Kazakhstan.
The central event of the tour will take place on the prestigious stage of the Astana Opera, where the Madrigal Choir will perform the extraordinary show "Madrigal – The Silk Road", set in an original stage design created specifically for this occasion. The tour program also includes "Madrigal for Babies", an original project of the choir, to be held at the National Museum of Kazakhstan. This interactive event transforms music into the first language of emotion, discovery, and connection between the child, sound, and the world.
"Rompetrol supports the National Chamber Choir Madrigal – Marin Constantin on a symbolic journey that brings together music, heritage, and artistic excellence. The international tour in Kazakhstan represents more than a cultural event – it is a bridge of energy and culture between Romania and Kazakhstan, two countries that Rompetrol consistently connects through economic partnerships and, increasingly, through intercultural dialogue. Through this partnership, we support not only top-tier artistry, but also a form of sustainability focused on education, community development, and the preservation of cultural values for future generations. Like energy, culture has the power to forge strong connections, open new perspectives, and build lasting bridges between seemingly distinct worlds and fields," stated Erik Sagiyev, CEO of Rompetrol (KMG International).
The tour will also include the official launch of the album “National Anthems of Central Asian States”, hosted at the Assembly of the People of Kazakhstan, in the spectacular Palace of Peace and Reconciliation in Astana. This project marks the third series of national anthems produced by the Madrigal Choir, following previous editions dedicated to Latin America and the European Union – a profound gesture of cultural diplomacy and a reaffirmation of how art and national symbols can coexist, strengthening bonds between nations. The launch will be followed by a recital performed by the Madrigal Choir.
As a tribute to universal heritage, the Madrigal Choir will conduct a special filming in the ancient city of Otrar, one of the oldest and most significant cultural centers in Central Asia and part of the UNESCO World Heritage.
This historic site, once a vital hub along the Silk Road, will serve as the setting for a new episode of the international project “Romanian Contemporary Music in Universal Ancient Spaces,” joining previously filmed productions at Sarmizegetusa Regia, Machu Picchu, and the Pantheon in Rome. In this symbolic location, the Madrigal Choir will perform “Jocuri (fragment)” by Cornelia Tăutu – a Romanian composition with deep rhythmic resonance, specially chosen to build a bridge between contemporary soundscapes and the spiritual energy of a place steeped in history.
“Kazakhstan is a new stage for Madrigal. This tour is an artistic statement about harmony, respect, and the courage to unite traditions. The Silk Road is no longer just a historical route – it is a living line of dialogue between civilizations. With each step of this tour, the Madrigal Choir will bring to Kazakhstan not just music, but a shared emotion, a story of identity, harmony, and openness. It is an honor to give voice to a mission that connects worlds through sound. We are deeply grateful to the Embassy of Romania in Kazakhstan for the invitation and vision, and to Rompetrol – our main partner – for the trust and energy with which they support this artistic endeavor. Together, we give meaning to the idea of a cultural bridge between East and West,” said Emil Pantelimon, Manager of the Madrigal Choir.