Sute de zâmbete largi, aplauze nesfârșite și priviri pline de uimire – așa poate fi descrisă povestea unei zile magice la Clubul SNC din Constanța, acolo unde copiii au fost protagoniștii unui eveniment plin de farmec. Cu un magician îndrăgit în prim-plan, Magitot, un adevărat maestru al iluziei care a reușit să creeze o legătură magică cu fiecare copil, dar și momente muzicale speciale, sala s-a transformat, vineri, 30 Mai, într-un univers al copilăriei pure.
Magie, râsete și multă bucurie la Sala Club SNC, care s-a transformat într-un tărâm al emoției pure, găzduind un eveniment de suflet dedicat copiilor – un spectacol de magie și muzică ce a adus lumină în ochii celor mici și un strop de copilărie în inimile părinților. Invitatul special al evenimentului a fost nimeni altul decât Magitot. Cu un stil unic, plin de umor, spontaneitate și o energie molipsitoare, Magitot a reușit să creeze o atmosferă de poveste. Sute de copii de toate vârstele au fost ținuți cu sufletul la gură minute în șir, iar aplauzele nu s-au oprit nicio clipă. Cei mai curajoși au urcat pe scenă și au devenit parte din spectacol, trăind pe viu emoția unui moment magic, pe care cu siguranță nu îl vor uita prea curând.
Trucurile sale spectaculoase, executate cu o dexteritate impecabilă, au captivat atenția celor mici, dar și a celor mari.
„Am citit despre spectacol pe site-ul ziarului Cuget Liber pentru că suntem cititori fideli și am auzit despre acest spectacol, ne-a plăcut ideea, copilul este pasionat de tot ce înseamnă magie, magicieni și spectacole, participăm destul de des și atunci a fost o oportunitate", a declarat o mămică.
„Mie mi-a plăcut în mod deosebit de modalitatea în care glumește Magitot cu noi și că ne face să stăm ocupați. Mi-a plăcut mult trucul cu cărțile", a transmis alt participant la spectacol.
„Chiar îmi place acest spectacol, îmi place foarte mult, îmi plac și trucurile magice și iluziile. Trucul meu preferat a fost cel cu baghetele", ne-a declarat o tânără.
„A fost minunat, mi-a plăcut. Mi-a plăcut când a făcut trucul cu cardurile și când a trebuit să alegem care a fost cel corect", a declarat un alt băiat.
„Mie mi-a plăcut când a făcut trucul cu batistele și au dispărut. Și trucul cu cărțile", ne-a transmis un tânăr.
Magitot, încântat de publicul de la Constanța
Mai mult decât un simplu iluzionist, Magitot a demonstrat că este un adevărat entertainer – capabil să transforme fiecare număr într-un moment magic de interacțiune și fascinație.
„Foarte tare publicul, gălăgios, ceea ce a fost perfect. A și interacționat foarte bine și sper să mai vin, a fost foarte bine. Copiii din Constanța, senzaționali, am mai avut spectacole și de fiecare dată când vin la Constanța este bine, foarte bine", a declarat Magitot.
Evenimentul a fost completat de un moment muzical susținut de Rodica Șerban și Seroni Kids, care au adus culoare și veselie prin cântecele copilăriei, fredonate cu drag și de cei prezenți.
Totul a fost posibil cu sprijinul unor sponsori și parteneri de încredere, M&M Dental Team by Dr Cristian Mina, sponsor cu suflet care susține copiii zi de zi, Dobrogea Grup, partener principal, Axxis Nova Beach, dar și M Tour, agenție de turism, care au înțeles cât de important este să dăruiești bucurie celor mici.
„Ne bucurăm nespus că putem participa la asemenea ocazii. Bineînțeles noi ne dorim să fie cât mai multe și nu numai cu magie ci chiar să investim și pe parte educațională, pe sport și așa mai departe astfel încât să fie mult mai multe activități pentru cei mici și oricând suntem chemați sau ni se oferă șansa, cu mare drag bineînțeles că vom răspunde. A fost destul de interesant spectacolul, foarte frumos. A fost o oră de amuzament, chiar a fost un spectacol reușit", a spus dr. Cristian Mina, fondator M&M Dental Team.
„Întotdeauna suntem alături de organizatorii evenimentelor pentru copii, preponderent Eugenia este alături de aceste evenimente. Ne-am bucurat să fim alături de Magitot, să bucurăm copiii, am văzut că a fost extrem de haios și încântător, toți copiii s-au bucurat, a fost o mare de râsete", a completat Cornelia Goșiu, reprezentant Dobrogea Grup.
„Este normal să vin cu întreaga familie la spectacol, mai ales pentru că este un spectacol dedicat copiilor și pentru cea mică am vrut în mod expres să vin la spectacol. Întotdeauna fac orice pentru bucuria copiilor", a declarat și Gihan Eserghep, reprezentant M Tour.
La finalul evenimentului, prichindeii au primit și o surpriză din partea sponsorilor. A fost o zi despre emoție sinceră, magie autentică și copilărie trăită din plin. Un eveniment care a amintit tuturor că zâmbetele celor mici sunt cele mai prețioase aplauze.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.