Mai aproape de Dumnezeu prin artă

287
1 min citire
Mănăstirea Dervent a găzduit, recent, o amplă expoziție de artă contemporană care a beneficiat de participarea a 19 pictori și sculptori din România, Serbia, Franța, Bulgaria și Statele Unite ale Americii. Timp de trei săptămâni, artiștii au realizat lucrări marcate de stilul propriu, dar și de cadrul spiritual de la Mănăstirea Dervent.
Proiectul s-a desfășurat pe două secțiuni, pictură și sculptură, cei zece pictori și nouă sculptori fiind deja lansați și recunoscuți în mediile artistice de unde provin. Fiecare pictor a realizat câte două lucrări, iar sculptorii câte una, creațiile lor urmând să revină mănăstirii, care le-a pus la dispoziție resursele necesare creațiilor artistice.
La secțiunea pictură, participanții au fost Gelu Costea, Gheorghe Firică, Constantin Papadopol - Constanța, Marta Deleanu - Turda, Sarah Einick - Statele Unite ale Americii, Nicolae Ispas - Alba Iulia, Iordan Kissiov - Bulgaria - Silistra, Tina Popa - Râmnicu Vâlcea, Angela Tomaselli - București și Gabrjela Turturea - Serbia. Arta sculpturală a fost reprezentată de Ernest Budeș - București, Aurelian Bolea, Torino Bocaniciu - Deva, Goran Bzenic - Serbia, Ivan Kanchev - Bulgaria - Tîrnovo, Valer Neag - Tîrgu Jiu, Alexandre Paraschiv - Franța, Ilarion Voinea - Cluj și Eusebio Spînu - Constanța.
Proiectul, încărcat de valoare artistică și spirituală, a fost inițiat de preotul stareț Andrei, care a coordonat ediția din 2008 alături de criticul de artă Alice Dinculescu și de artistul Ernest Budeș.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0324 secunde