Cauza unui nedorit record de absențe la tezele unice

Mai bine în Spania cu părinții decât la teza unică!

383
2 min citire
La prima probă a sesiunii speciale a tezelor unice, de marți, 12 februarie, din totalul celor 386 de elevi în clasa a VII-a înscriși s-au prezentat doar 56, iar la clasa a VIII-a, din cei 416 înscriși s-au prezentat doar 50.
Întrebat care ar fi cauza acestei dezastruoase prezențe, prof. Petre Purcărea, președintele Comisiei județene de organizare a tezelor cu subiect unic, cel care, de altfel, ne declarase anterior că se așteaptă la o asemenea participare, a afirmat că în majoritate absenții sunt elevi care au abandonat școala însoțindu-și părinții la muncă în străinătate. "În statistici ei există înscriși la școală, iar acum avem în față situația lor reală. Din cei 802 înscriși, doar 106 elevi sunt cei care au amânat din motive întemeiate prezența la prima sesiune de teze unice.
Spre deosebire de testele naționale, unde am avut surpriza să constatăm o înscriere masivă, de data aceasta ne situăm la polul opus".
Din păcate, se întrevede și o altă problemă, întrucât, conform actualei legislații, în primele patru săptămâni din semestrul al doilea trebuie încheiate situațiile școlare. Cum rămâne cu acești 696 de elevi absenți, care se presupune că nu se vor prezenta nici la sesiunea din lunile mai-iunie?
Nu suntem singurii!
Un număr mare de absenți de la teza cu subiect unic de la matematică s-a înregistrat și în județul Hunedoara. Dintr-un total de 214 candidați înscriși, doar 86 s-au prezentat la teze. La clasa a VII-a au fost prezenți 39 de candidați, dintr-un total de 109 înscriși, iar la clasa a VIII-a au dat teze doar 47 de elevi, dintr-un total de 105 înscriși. "Una dintre explicațiile numărului mic de candidați prezenți la teze este că mulți elevi au plecat împreună cu părinții în străinătate", a precizat Mate Marta, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0286 secunde