Miercurea Mare, când Iuda L-a vândut pe Iisus

467

Articole de la același autor

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Patimilor, numită și Săptămâna Mare, este ultima săptămână din Postului Paștelui, de la Sâmbăta lui Lazăr până la sărbătoarea Paștilor, când au loc zilnic slujbe care amintesc de ultimele zile ale Mântuitorului pe pământ, înainte de Înviere. Slujba din Miercurea Mare amintește de exemplul păcătoasei desfrânate, înstrăinate de Dumnezeu, care, în această zi, L-a uns pe Iisus cu mir, și de cel al lui Iuda, ucenicul care, deși apropiat de Domnul, L-a vândut, tot astăzi, pentru treizeci de arginți fariseilor și cărturarilor care voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post tot timpul anului, ca și vineri, ziua în care Iisus a fost răstignit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6004 secunde