Focul viu de Sângeorz

Astăzi, în calendarul creștin ortodox, este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinismului. Anul acesta, deoarece sărbătoarea a coincis cu Săptămâna Patimilor, la Constanța, slujba dedicată sfântului se va oficia a doua zi de Paște, după cum a declarat Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.
Sf. Gheorghe este onorat atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Romano - Catolică (fiind totodată patronul Angliei), imaginea sa fiind întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită și credință până la sacrificiul suprem.
Datina reprezentativă în calendarul pastoral al sărbătorii Sfântului Gheorghe este Focul viu, un ritual arhaic practicat până nu de mult în majoritatea satelor românești din Bucovina, Maramureș, Apuseni, Țara Zarandului, Câmpia Transilvaniei. Focul viu trebuia aprins de feciori fie prin gospodăriile din sat, fie în locul unde urmau să pășuneze animalele toată vara. Datina impune folosirea exclusivă a lemnului și a unei bucățele de iască, fără cremene. Prin frecarea a două lemne uscate, din esențe tari, cu ajutorul unui vârtej, într-un lăcaș special făcut în tocul ușii, se obțin primele scântei ale Focului viu. Când fumul începe să se ridice, oamenii încearcă să-l dirijeze spre grajdul vitelor, existând credința că fumul Focului viu are capacitatea de a curăța vitele și de a le proteja de acțiunea nefastă a strigoilor. După curățirea simbolică a turmelor, tinerii și copiii care au asistat la ceremonialul purificării prin fum a vitelor încep și ei a sări peste foc, în aceeași credință că acesta îi va proteja de rele si necazuri. Acest ritual echivalează în spiritualitatea tradițională românească cu biruința luminii.