Video Mii de credincioși au sărbătorit Învierea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța

105
< 1 min citire
Mii de credincioși au sărbătorit Învierea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța - 20260412-1775976564.webp
Mii de credincioși au participat, noaptea trecută, la slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, unde atmosfera a fost una plină de emoție și lumină.
Sărbătoarea a început înainte de miezul nopții, când IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a adus Sfânta Lumină pe mare, în Portul Tomis, într-un moment simbolic așteptat de credincioși în fiecare an. Lumina a fost apoi oferită celor prezenți în apropierea altarului de vară al catedralei, unde oamenii au venit cu lumânări pentru a lua parte la acest moment deosebit.
La miezul nopții, slujba a continuat în aer liber cu oficierea Canonului Învierii, iar credincioșii au rostit, într-un glas, tradiționalul „Hristos a înviat!”. Ulterior, în jurul orei 01:00, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în interiorul lăcașului de cult.
Evenimentul a adunat un număr mare de participanți, care au trăit împreună bucuria Învierii, într-o atmosferă de liniște, speranță și credință.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0957 secunde