Ministrul Culturii, atacat cu ROȘII la Cluj

291
2
Ministrul Culturii, atacat cu ROȘII la Cluj - danielbarbu-1379088361.jpg

Articole recomandate

Mai multe persoane l-au așteptat, astăzi, pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, pe trotuarul din fața Prefecturii Cluj unde acesta susținuse o conferință de presă, cu bannere pe care scria "Barbu, mercenarul Goldului, împotriva patrimoniului" și "Roșia Montană în patrimoniul UNESCO", potrivit Mediafax.
În momentul în care ministrul s-a îndreptat spre mașina parcată pe trotuar, protestatarii au aruncat spre acesta cu o pungă cu trei roșii, care a căzut lângă el, și au strigat "Demisia".

Unul dintre protestatari, care bloca accesul spre mașina ministrului, a fost îndepărtat cu forța de jandarmii prezenți, iar Barbu a reușit să urce în mașină și să plece, fără a face vreo declarație.

După plecarea lui Barbu, protestatarii au început să strige "Jandarmeria apără hoția".

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că proiectul privind Roșia Montană a fost avizat din partea PNL de doi miniștri, și nu de unul singur așa cum a afirmat luni, respectiv de ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, și cel al Culturii, Daniel Barbu.

"Miniștrii liberali care au avizat acest proiect sunt doi, mari și lați, oameni de seamă amândoi, domnul Daniel Barbu, ministru al Culturii, care și-a și explicat avizul, cu care am discutat, am înțeles și ministrul Finanțelor care semnează aproape orice proiect", a declarat Antonescu, într-o emisiune la Realitatea TV.

Liderul PNL a fost întrebat luni care a fost poziția miniștrilor PNL care au avizat proiectul de lege și au votat împotriva actului normativ în ședința grupurilor PNL.

"Un singur ministru liberal a avizat acest proiect și anume ministru Culturii, Daniel Barbu. A dat toate justificările, sunt de acord cu domnia sa, din punct de vedere al Ministerului Culturii, proiectul merita avizat", explica Antonescu.


Comentează știrea

Marcu
13 septembrie 2013
Asa conducatori, asa tara.

Numai specimen adunate pe pile, spaga si interese. Avem tineri SUPER-PREGATITI si deschisi la minte. Ce cauta cartita asta de ocupa locul de ministru? Ce fata de sectant pedofil are.. Zici ca I-au penetrat 2 tevi in ochi..

Heil Hitler!
13 septembrie 2013
bist du ein auslander, du raus!

@Marcu, I-au intrat 2 tevi in CUR mai degraba. voi nu vedeti ca asta are fata si comportament pro-nazist?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.026 secunde