Deși speranțele angajaților Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" (TNOB) de a primi vreun ban de la Consiliul Județean au fost năruite, reprezentanții Ministerului Culturii se gândesc la soluții pentru a scoate din impas instituția proaspăt preluată.
Consilierul ministrului Culturii Kelemen Hunor, Radu Enache, ne-a declarat că nu există încă o soluție oficială pentru problema TNOB. O vizită a ministrului la Constanța ar putea aduce, însă, o rezolvare situației catastrofale în care se află angajații Teatrului. "Știm situația de la Constanța, o urmărim, se fac calcule. Domnul ministru vrea ca, până la Crăciun, să ajungă la Constanța și poate atunci vom găsi o soluție", a declarat Radu Enache.
El a precizat că ministrul Hunor și-a dorit să-i cunoască pe artiștii lirici la Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului care s-a desfășurat recent la TNOB, dar nu a putut veni la Constanța, din cauza agendei încărcate.
Totodată, consilierul ministrului ne-a spus că nu au existat negocieri între Ministerul Culturii și Consiliul Județean pentru a se căuta o rezolvare a problemelor legate de salariu: "Până acum, nu au existat negocieri, dar la un moment dat, va trebui să avem și o asemenea discuție".
Hotărârea de guvern prin care TNOB trece din subordinea Consiliului Județean în cea a Ministerului Culturii a apărut în Monitorul Oficial pe 30 noiembrie. În termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, se desfășoară protocolul de predare-preluare, așa cum se arată în hotărâre: "În termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se preia de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național patrimoniul Teatrului, stabilit pe baza bilanțului contabil de închidere, însoțit de balanța de verificare sintetică, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, conturile de execuție întocmite pe fiecare sursă de finanțare și celelalte anexe, inclusiv cele care se întocmesc la finele anului potrivit normelor în vigoare, împreună cu protocolul de predare-preluare, încheiat între Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Consiliul Județean Constanța".
Consilierul Radu Enache ne-a spus că transferul la minister se realizează și fără ca salariile restante să fie plătite angajaților de fostul ordonator de credite. "Până când s-a dat hotărârea de guvern, obligația de a plăti salariile era a Consiliului Județean. Dacă CJC crede că n-are bani sau nu vrea să dea e o altă poveste. Însă, demersurile de preluare continuă", a subliniat el.