Ministrul Educației a declarat că trebuia să își dea demisia în vară

370
2 min citire
Ministrul Educației a declarat că trebuia să își dea demisia în vară - danieldavid1754230377-1757527225.jpg
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că a invitat sindicatele la o discuție săptămâna viitoare despre măsurile de austeritate care au nemulțumit profesorii. Demnitarul susține că unele măsuri ar putea fi flexibilizate în timp. ”Dacă ar fi fost după mine, ar fi trebuit să-mi dau demisia înainte de 8 iulie, era un moment excelent să plec, dar aș fi dat un semnal prost, pentru mine a fost o formă de patriotism să fiu un ministru responsabil pentru țară”, afirmă el, potrivit fri.fr.
Daniel David explică de ce nu își dă demisia, după protestele profesorilor: „Dacă ar fi fost după mine, ar fi trebuit să-mi dau demisia înainte de 8 iulie, atunci când după ce am preluat al doilea mandat, am realizat că dintr-un ministru al reformelor, mă voi transforma într-un ministru al austerității, pentru că a apărut grozăvia, ca să spun așa, financiar-bugetară și acela era un moment, din punct de vedere personal, excelent să plec".
Ministrul Educației, Daniel David, precizează că a ales să fie responsabil pentru țară, nu pentru imaginea sa personală: „Problema este că uneori, un ministru trebuie să hotărască la ce se uită, se uită la interesul personal sau se uită la țară. Dacă ministrul Educației pleca înainte de evaluarea ECOFIN din 8 iulie, înainte de evaluarea S&P din iulie, înainte de evaluarea Fitch din august, înainte de evaluarea pe care o așteptăm de la agenția Moody's, semnul era foarte prost și, Doamne ferește, puteam contribui la o încadrare a țării în categoria junk, ceea ce ne punea la risc salarii, burse, pensii, ajutoare sociale. Deci asta a fost opțiunea mea, de a fi un ministru responsabil, în primul rând pentru țară, nu pentru mine și pentru imaginea mea. Dacă vreți, pentru unii poate părea o chestie exagerată, pentru mine a fost o formă de patriotism".
Daniel David susține că a reușit să salveze salarii și burse: „Și acum, pentru mine, cel mai simplu ar fi să-mi dau demisia. Întrebarea e: este înțelept să ceri demisia unui ministru, sigur, asta din perspectiva sindicatelor, este înțelept să ceri demisia unui ministru care a filtrat măsurile fiscal-bugetare, prin repere educaționale, salvând salarii și burse până la sfârșitul anului?".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0448 secunde