Ministrul Educației: M-aș hazarda să spun care e scenariul legat de deschiderea școlilor

139
Ministrul Educației: M-aș hazarda să spun care e scenariul legat de deschiderea școlilor - rs40701gettyimages178106824scr-1599298289.jpg
Ministrul Educației, Monica Anisie, declară că până pe 7 septembrie s-ar hazarda să spună care e scenariul legat de deschiderea școlilor. Declarațiile premierului Orban, potrivit cărora elevii ar putea merge la școală începând cu 1 octombrie, au venit după propunerile primite la Guvern.


Întrebată sâmbătă, la B1 TV, dacă pentru 14 septembrie există mai multe șanse pentru învățământul online sau pentru cel cu prezență fizică, Monica Anisie a răspuns: "Până la 7 septembrie, m-aș hazarda să spun care e scenariul, de asta am descentralizat decizia. Depinde de situația epidemiologică de la o localitate la alta".


În ce privește declarațiile premierului Orban, potrivit cărora elevii ar putea merge la școală începând cu 1 octombrie, iar primele două săptămâni să învețe online, ministrul Educației a spus că propunerea a venit din propunerile pe care le-a primit la Minister și la Guvern.


"Trebuie să fim sincer: sunt părinți care cred că trebuie să amânăm începerea anului școlar. Noi am făcut un anunț. E pregătit deja documentul prin care începerea anului e prevăzută pentru 14 septembrie. A fost aprobat ordinul comun cu Ministerul Sănătății. Acolo e prevăzut și un calendar. Pe 7 septembrie, DSP-urile analizează situația epidemiologică. În funcție de aceasta, dar și de specificul școlii, consiliile de administrație din școli fac o propunere către Inspectoratele școlare, iar în comitetele pentru situații de urgență se decide, în funcție de scenarii. Unde situația e gravă, se poate face în sistem online", a declarat Anisie, potrivit Digi24.


Ministrul a afirmat că trebuie analizată situația epidemiologică, în așa fel încât copiii să nu fie expuși: "Trebuie să privim și specificul școlii: are spațiile necesare pentru disanțarea fizică de un metru? Are separatoare, dacă nu există posibilitatea distanțării? Are dezinfectant, măști, resurse?".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4753 secunde