Părinții au luat startul în "slalomul uriaș" pentru înscrierea în clasa I cu mult înainte ca ministerul să-și bage "coada", și anume să solicite afișarea numărului de clase disponibile. Credem că deja se poate afișa componența noilor clase I ce vor intra în "pâine" la 15 septembrie. Ce dacă peste tot se vorbește de 1 februarie ca zi oficială de înscriere? Conform procedurii neaoș românești, sub asediul "pilelor" părinților și cu… solicitudinea directorilor, învățătoarele cu "blazon" își cunosc deja elevii.
"Pe baza anonimelor nu putem acționa!"
Nu este o situație deloc subterană, emailuri cu reclamații anonime fiind expediate pe adresa Inspectoratului Școlar județean Constanța, conform declarației Dacianei Călin, inspector școlar de specialitate învățământ primar. "Atâta timp cât nu avem date concrete nu putem reacționa. Regret, dar nu reacționăm la anonime. Dacă există un punct de vedere și vreau să-l susțin în public, îmi asum până la capăt orice răspundere".
La nivelul ISJ a fost inițiată o acțiune prin care directorii au sarcina de a transmite acestuia, până la sfârșitul vacanței, un calendar al înscrierilor, însoțit de menționarea condițiilor specifice, adică a alternativelor educaționale, învățământ special, dar și la clasele care presupun alte tipuri de abilități. După centralizarea tuturor informațiilor, acestea vor fi postate pe site-ul ISJ, urmând ca până la 1 mai să fie monitorizată, săptămânal, situația înscrierilor.
Pentru anul școlar următor, în statisticile inspectoratului figurează 370 de clase I, care reprezintă aproximativ 8.000 de locuri, la nivelul municipiului fiind 98 de clase I, la care se adaugă încă trei clase de învățământ special. Numărul preconizat de înscrieri pentru anul școlar 2008-2009 este de 2.250.
"A doua șansă"
Pe de altă parte, la nivelul întregului județ, se dezvoltă proiectul intitulat "A doua șansă", cu șapte clase I, învățământ adresat copiilor care au depășit vârsta normală de școlarizare, dar și adulților care vor să-și continue studiile. Cum acest gen de învățământ funcționează după un alt sistem, și anume materia unui an este comasată într-un semestru, înscrierile se fac din luna septembrie până la începutul lunii octombrie, sau luna ianuarie, începutul lunii februarie.