Mister total în "cazul Bucovală"! "Abureala" ministerială și frustrările unor profesori

4142
6
Mister total în

Articole de la același autor

Lansam în spațiul public, zilele trecute, o întrebare legată de revocarea din funcție a inspectorului școlar general al ISJ Constanța. "Cât de tare a călcat în străchini Gabriela Bucovală?" astfel încât și-a pierdut postul câștigat prin CONCURS.

Am adresat această întrebare celor care au luat decizia, în speță Ministerul Educației, dar și unor profesori cu mai multă ori mai puțină experiență în sistem. 


După insistențele redactorilor "Cuget Liber" și după câteva zile de așteptare, în această dimineață, am primit și răspunsul ministerului. Așa cum anticipam, ne-am trezit în fața unei situații de genul "dialogul surzilor". Am întrebat concret: ce i se impută Gabrielei Bucovală, unde a greșit, care au fost motivele (punctual) pentru care a fost revocată din funcție. Răspunsul, unul sec - neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor din contractul de management -, îl puteți citi în articolul alăturat și lasă loc de multe interpretări. 


CITEȘTE ȘI: Ministerul Educației: Gabriela Bucovală nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile prevăzute în contractul de management

De ce nu explică ministerul motivele concrete ale revocării din funcție a șefei ISJ Constanța? De ce argumentele care au stat la baza deciziei rămân un mister? De ce ministerul dă apă la moară celor care susțin că ingerințele politicului sunt mai presus de orice?

M-aș fi așteptat la un răspuns de genul: uite, doamna Bucovală a greșit în organizarea examenelor naționale sau nu a gestionat corect sesiunea de titularizare sau nu s-a implicat în pregătirea noului an școlar sau în școlile pe care le "păstorește" este debandadă sau a făcut abuz de putere în cazul X sau Y. Nu, nimic din toate acestea, doar explicația sumară despre care v-am amintit.

Și atunci, cum să nu pleci urechea la tot felul de zvonuri, cum că "radierea" Gabrielei Bucovală ar face pârtie unui "general" (oare din fosta gardă?) agreat de partidul de guvernământ, PSD?

Spuneam, în debutul acestui editorial, că am pus în dezbatere "cazul Bucovală" într-un grup de prieteni, profesori de meserie, unii cu mai multă, alții cu mai puțină experiență în sistem. S-a vorbit despre aroganța șefei ISJ, despre abuzuri și ilegalități. Pe site-urile de socializare, s-au făcut comentarii de genul "Bucovală a tratat ISJ-ul ca pe propriul SRL".

Și acestor profesori, le-am adresat întrebări, pe modelul solicitării ministeriale: de ce nu ați semnalat la momentul potrivit respectivele abuzuri? Dacă știți că v-au fost încălcate drepturile, de ce nu v-ați adresat instituțiilor statului, de ce nu ați făcut publice abuzurile respective? De ce ați preferat să tăceți, să acumulați frustrări și să aruncați ulterior, neîndreptățit, cu noroi? Nu cumva sunteți mai lași decât "aroganta" Bucovală și vreți să scoateți castanele din foc cu mâna altuia?

Și încă o apreciere, de final. Nu sunt avocatul Gabrielei Bucovală, nu am nimic de împărțit cu dumneaei și nici nu o agreez prea tare. Așa cum am subliniat și în editorialul precedent pe această temă, acel concurs câștigat nu îți asigură "imunitate" deplină și nici nu ar fi normal să se fie așa. O funcție de conducere implică o sumedenie de responsabilități, de obligații asumate, iar pentru greșeli trebuie să plătești, sub o formă sau alta, chiar și cu funcția câștigată prin concurs. 




Însă, în cazul Bucovală, nici până la ora actuală nu am aflat unde anume a greșit! Avem doar o "abureală" ministerială și frustrările unor profesori care nu au curajul să iasă în față și să dezvăluie - îi citez! - "abuzurile și ilegalitățile" Gabrielei Bucovală, care, să nu uităm, și-a anunțat decizia de a-și căuta dreptatea în instanță.

Deci, misterul persistă… Poate va face lumină în acest caz viitorul "general"!



Comentează știrea

Profesor
25 august 2017
Abuzuri

Cum sa semnalezi, ca profesor, abuzurile sefului ISJ? Cred ca nu stiti ce spuneti! Nimeni nu te asculta, iar daca o face, o face formal. Nu se pune nimeni cu seful ISJ daca doreste sa mai lucreze, linistit, in sistem. La judecatoria Constanta sunt zeci de spete intre ISJ si diferite persoane/institutii. Oamenii isi cauta dreptatea in justitie! Comisiile de disciplina de la nivelul ISJ Cta sau cele de la nivelul institutiilor de invatamant sunt aservite sefului ISJ, care este intrebat inainte de cercetare ce parere are. Așa că...e dezastru!

Domnul bucovala
25 august 2017
Galeria de imagini e varza

Cine e domnul din galerie ca apare la toate articolele doamnei bucovala e cumva barbatul dansei ca are fata asa de bucicovala

Zoia
25 august 2017
Asa e

Câștigarea concursului de către Bucovala nu a fost intaplatoare. Nu are legatura nici cu competenta. Conjunctura i-a fost favorabilă. Punct. Ea trebuia sa castige. Ă uitat cine a promovat-o si s-a purtat ca un avatar pe propria moșie. Ă făcut greșeli grave la multe examene si a fost demisia in urma rapoartelor negative si ă sesizările cadrelor didactice. Simplu, nu?

Andreea
25 august 2017
Ciudat

Stimate jurnalist, Sper din tot sufletul ca acea cratima nefireasca de la un "ați" e o regretabila eroare de tehnoredactare. Altfel, nu as comenta la acest articol si mi-ar fi greu sa cred ca la "Cuget liber" se intampla asta. Ciudat insa e faptul ca ai creat o dezbatere falsa. Demonstrezi ca nu ai habar despre ce se intampla in invatamantul constantean. E normal sa fie demisa - oricum nu avea ce cauta in acea functie, nu s-a calificat sa joace in liga asta, nu ar fi trebuit sa fie lasata sa ajunga general. De ce nu intrebi mai bine cum de profesori valorosi din scolile noastre nu se amesteca in cocina ISJ, de ce interesele amantelor, partenerilor de afaceri, colegilor de partid, decid soarta copiilor nostri. Si pana la urma, sa vezi si de ce presa e atat de neprofesionista incat se scalda in nimicuri si inchide ochii la adevaratele probleme.Profesorii sunt frustrati, da, stim si de ce: nu numai ca sunt tratati prost, platiti prost, batjocoriti de superiori, elevi si parinti dar li si rade in nas. Hai sa fim seriosi, lupta pentru putere e josnica si stim cu totii ca sunt prea putine persoane de calitate in isj-ul ala. PSD promoveaza oricum politica pumnului in gura la nivel national si in toate domeniile. Hai sa ne facem treaba corect fiecare si macar tarlaua noastra sa fie apreciata. Asa ar mai fi o sansa macar pentru copiii nostri- sa vada ca se poate munci frumos si onest si in Romania.

nefrustrata
26 august 2017
bueno

A platit ...si atat ! Nu a fost ocazie Sa nu se faca de ras ! Se lauda cu banii de LA fratele

Camelia
26 august 2017
`cazul Bucovala`

Stimate domn ce va face sa credeti ca examenul prin care dna. Bucovala a ajuns in aceasta functie a fost corect ? Stim cu totii ca functiile de conducere din structurile de stat sunt politizate. Deci argumentul de la care plecati si il repetati ca o persoana care a castigat un concurs 'pe bune' este data afara abuziv nu este corect. Se pare ca este randul altei persoane cu mai multi bani , sau relatii decat doamna in cauza. Simplu nu , aceasta este societatea in care train cu PSD la putere.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9395 secunde