"Moartea este o realitate. Ea nu vine să-i faci o cafea..."

În fiecare zi, la ora 11.00, ușa chiliei mici, îmbrăcate în flori, din curtea Mănăstirii Sf. Maria din Techirghiol se deschide larg, iar din prag Părintele Arsenie Papacioc dă binecuvântarea credincioșilor ce se află în preajmă-i. Are o vorbă bună pentru fiecare, iar povața sa duhovnicească mângâie suflete chinuite și alină dureri.

Am avut bucuria de a-i fi alături într-o zi de luni, preț de câteva ore... Așteptau în liniște să primească binecuvântarea duhovnicului copii de câțiva anișori, în brațele părinților, persoane cu diverse handicapuri fizice, oameni pe chipurile cărora se citea amarul ce le macină sufletul, dar și... o femeie de religie musul-mană. A trecut disperată pragul chiliei, i-a sărutat mâna părintelui și l-a rugat să se roage pentru ea și pentru fiica ei răpită. "Eu sunt turcoaică, dar am venit să vă rugați și pentru mine", i-a spus bătrâna, cerând binecuvântarea. A privit-o cu blândețe, a mângâiat-o părintește pe creștet și a îndemnat-o să... se roage. Nu poate refuza pe nimeni și, la cei aproape 97 de ani, găsește calea de comunicare cu oricine, indiferent de vârstă, sex sau... religie, reușind ca printr-o vorbă sau doar printr-o privire să-ți redea încrederea și să îți arate viața ALTFEL.
Cam așa...

- Părinte, ce este credința adevărată, în ce constă ea?
- A fost și Mântuitorul întrebat "ce este adevărul?" și a răspuns: "Eu sunt calea, adevărul și viața. Nu e cale - nu e mergere, nu-i adevăr - nu-i cunoaștere, nu e viață - nu-i viețuire". El era toate. Nu mai e nicio îndoire că era Dumnezeu întruchipat. Puțin lucru e pentru Creștinătate și pentru viața noastră intimă să fie Hristos în chip de om, să ne învețe direct cum să ne rugăm?!

Omul "e copleșitor și de neînțeles"
- Când putem spune că suntem buni creștini?
- Când ținem de Creștinătate, când ținem de biserică. "Iartă-l, Doamne, pe ticălosul acela care m-a lovit și care m-a bătut și care m-a furat. Iartă-l, Doamne!". Ce te costă să spui asta? Așa, ai răsturna și cerul și pământul. Cel mai mare lucru e să spui despre un dușman "Iartă-l, Doamne!". Eu nu pun preț pe metanii, pe postiri… Le respectăm pentru că nu se fac degeaba, dar pun bază pe relația cu creștinii, cu oamenii. Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a fost episcop de Nyssa la vremea respectivă, în secolul 3 - 4. Este întrebat ce spune despre om și a zis: "E copleșitor și de neînțeles". Dumnezeu are încă taine necunoscute nici de îngeri, nedescoperite despre om.

"Iartă-l, Doamne!"
- Așadar, nu este suficient doar mersul la biserică pentru a ne considera buni creștini…
- Păi du-te la stână, du-te la ape, du-te la băi dacă nu crezi. Nu te duci la biserică pentru că ți-a spus cineva! Să simtă inima ta o împlinire cu inima ta după moarte. Moartea e o realitate. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Ce mai atât și atât? Și se pune întrebarea: "Nu o să mai exist. Ce fac? Unde mă duc?", penru că te duci undeva. Și nu te duci pentru o mie de ani, te duci pe veci. Și atunci: ce ai făcut? Te uiți în urma vieții tale să vezi ce ai făcut. Îmi spunea cineva că nu există Dumnezeu, iar eu i-am spus: "Dar dacă există? Ce te faci?" Dacă treci peste o prăpastie mare, acoperită cu frunze și există o punte, una singură, pe care poți trece și zice unul să nu calci pe lături să nu cazi în prăpastie, iar altul zice "nu-i adevărat". Dar dacă e adevărat? Ce faci? În concluzie, nu se riscă atunci când e vorba de veșnicie și ca să scăpăm cu bine ne ținem de ce a zis Hristos - a dovedit că El este Dumnezeu, a vindecat, a înviat morți - cine poate să facă lucruri de genul acesta, de îți stă mintea în loc?! Se zice că o viață de trăire îl face pe creștin bun sau nebun.
- Credința se moștenește sau se dobândește?
- Te naști cu ea. Te naști cu posibilitatea de a crede. Și nu vine mură în gură așa cum crede lumea. Ce vorbim acum nu ai moștenit, dar te interesează. Dumnezeu zice: "te-am creat cu posibilitatea de a avea discernământ, cu putința de a vedea binele și răul". Știi că te cheamă cum te cheamă, știi care e poarta, care e lumea… Se moștenește o înclinare, dar Dumnezeu te-a pus în situația să poți să cunoști. Te naști cu putința de a o cunoaște.
- Ce rol are biserica și ce rol are familia în formarea noastră ca buni creștini?
- Familia te-a zămislit, te-a născut, ți-a dat țâță și te-a învățat să te închini. Sau nu te-a învățat... Dar de la familie pleacă această mică unitate și ea are cel mai important rol în viitorul născutului. După ce a mai crescut, copilul merge cu părintele de mână la biserică. Un părinte s-a dus cu copilul la biserică și îi spune: uite, sfinții și Dumnezeu. Și a apărut preotul din altar, la care copilul a zis: "tată, uite un Doamne - Doamne viu". Un copil!
- Criza, lipsa unui loc de muncă și implicit neajunsurile materiale fac tot mai multe victime, mulți oameni punându-și capăt zilelor. Ce e în sufletul acestor oameni?
- Mi-ați pus niște întrebări disperate. Păi asta e situația: nu avem ce mânca, nu avem… Credem în Dumnezeu. De ce inventăm o întrebare? Ca să primiți un răspuns. Taie pâine și mănâncă! N-ai pâine vrei să spui. De ce nu ai? Dumnezeu a creat în așa fel să avem. Te plângi că nu ai pâine, cumpără-ți! Te plângi că nu ai bani, de ce nu ai bani? Muncește, fă, creează! Toți suntem angajați într-o răspundere unde primim un ban sau pâinea de care e vorba. Dumnezeu ne-a creat perfecți, liberi, a avea voie să ne apărăm, a avea voie să credem sau să nu credem. Credința zice să crezi în cele ce nădăjduiești. Nu crezi, te privește! Și ce n-a făcut Mântuitorul să te facă să crezi?! S-a născut fără bărbat dintr-o femeie nevinovată, Maica Domnului, a răsturnat pământul, a biruit lumea. A biruit-o! Cine se poate pune cu El?

Velerim și veler, Doamne…
- Învață să ai întotdeauna un zâmbet ascuns în inima ta… este una dintre povețele pe care le dați credincioșilor care vă trec pragul. De ce?
- Da! O stare de veselie e o stare de creație, de existență, de cunoaștere și recunoaștere. Starea de veselie te destinde, te face să îți întinzi aripile și să zbori. Starea de întristare - velerim și veler, Doamne… - asta mi-e soarta și pun capul în pământ ca struțul…
- Dacă tinerețea ar ști și bătrânețea ar putea… Cum ar arăta viața?
- E un citat francez foarte frumos… Si les jeunes connaissent et si vieillesse pouvait… Păi dacă nu ar fi înțelepciune nu ar fi bătrânețe. E o vorbă: cine nu are bătrâni să-și cumpere. Un bătrân are experiența vieții. Tinerețea o ia de-a dreptul, fără să-și dea seama. Are un dușman care îl pândește și, în sfârșit, nu se cunoaște pe sine, nu știe să se apere. Suntem foarte asortați. Dar, de la botez și până la mormânt, orice creștin are un înger păzitor. Și el luptă cu duhurile rele.
- Ne părăsește vreodată îngerul păzitor?
- Nu ne părăsește el, îl părăsim noi.
- Dar îl regăsim? Putem să ne întoarcem la el? În plus, greșim căci omul e supus greșelii, dar ne căim apoi. Cum ne spălăm sufletul de păcate?
- Cum să nu ne putem întoarce la îngerul păzitor? Asta este și lupta bisericii de a te pune în situația de regăsire, de a te cunoaște pe tine, ce rost ai, cine te-a făcut, ce urmează. Fiecare dintre noi are un înger păzitor pus de Dumnezeu, iar el păzește sufletul acesta până la moarte. Satana nu poate să-și facă de cap căci suntem păziți. Dar dintre ei biruie cel de partea cui ești tu. Dacă ești un curvar, un bețiv, un om rău, biruie cel rău, iar dacă te opui biruie cel bun. Dar noi suntem foarte mult păziți. Nu poți să faci niște lucruri care aduc scandal. Există o morală, există un dar ascuns care nu te lasă să calci în noroi înțelepciunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu.

"Cheamă viii, plânge morții, împrăștie viforele"
Întrebările pe care le puneți tot cu voia lui Dumnezeu le puneți, căci Dumnezeu a rânduit să ne întâlnim și nu ca să fii un ziarist bun sau un lector bun, ci ca să te mântuiești tu și cine mai aude. Nu există să zici vreodată "n-am știut". Nu ai auzit că se bat clopotele? Care pe latinește înseamnă "cheamă viii, plânge morții, împrăștie viforele" - bătaia clopotului. Poți să spui că nu ai auzit clopotele? E ciudat, că ele nu bat degeaba. Și bat pătrunzător! Astea sunt valori pe care ni le-a dat Dum-nezeu și noi ne vindem pe doi lei.
- Părinte, v-aș ruga la final să dați o definiție a "dragostei" pentru cititorii ziarului "Cuget Liber".
- Un băiat iubea mult pe mama lui și a apărut o iubită în calea lui. Iubirea n-are rațiune. O ia de-a dreptul. Dar fetei îi era teamă că o iubește pe mamă-sa mai mult. Și i-a spus băiatului: "Adu-mi inima mamei să-mi dovedești că n-o iubești pe ea mai mult". A luat inima mamei lui și a plecat cu ea la fată. Prin pădure, băiatul s-a lovit de o cracă și inima zice: "te doare, puiul mamei?". Asta e dovadă de iubire. Moartă fiind, ea îl iubea mai departe pe ticălos. Un copil o cunoaște pe mama lui din pântece. El nu are rațiune, are instinct. Ne naștem cu dragoste. Copilul, odată zămislit, are drept de cetățean… cât e el acolo, cât un ac. Așa e în dreptul roman. Nu suntem făcuți de Dumnezeu fără înțelepciune, fără să avem un rost…
- Ce sfat le dați oamenilor pentru a trece mai ușor peste această perioadă?
- Să știe să moară și să învie în fiecare zi!
v v v
Iscusința vorbelor sale și înțelepciunea-i duhovnicească l-au făcut cunoscut pe Părintele Arsenie Papacioc în întreaga țară, situându-l la loc de primă importanță în rândul marilor duhovnici ai monahismului românesc de astăzi. Dovadă stau miile de credincioși care străbat mii de kilometri pentru a-și găsi liniștea și a-și destăinui durerea duhovnicului de la Mănăstirea Techirghiol.

Părintele Arsenie Papacioc s-a născut la 15 august 1913, în comuna Perieți, județul Ialomița. În 1949 a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Antim din București. Un an mai târziu a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii Slatina din Suceava. După mai mulți ani de închisoare și prigoană, a fost un timp preot paroh în Ardeal, apoi stareț la Mănăstirea Cheia și duhovnic la Mănăstirea Cernica. Din anul 1976 este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.