Modele de subiecte pentru examenele naționale din 2012

496
Modele de subiecte pentru examenele naționale din 2012 - eleviexamenbacgf18-1320359938.jpg

Modelele de subiecte pentru examenele  naționale din 2012, respectiv cele pentru evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a și cele pentru bacalaureat, au fost publicate pe internet, pe site-ul www.subiecte2012.edu.ro, anunță reprezentanții Ministerului Educației.
Modelele pentru evaluarea competențelor și pentru probele scrise sunt însoțite de precizări privind scopul evaluării, statutul disciplinei, structura subiectelor, competențele de evaluat, detalii privind evaluarea, inclusiv baremele de evaluare și de notare.
La evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a se regăsesc modelele de subiecte pentru Limba și literatura română și Matematică, precum și pentru Limba și literatura maternă.
Media notelor obținute la evaluarea națională va conta la admiterea în liceu.
Pentru examenul de bacalaureat 2012 este prezentat, spre informarea elevilor, a profesorilor și a tuturor celor interesați, un ghid privind desfășurarea probelor A și B (de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba ro-mână și în limbile materne), a probei C (de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată în liceu) și a probei D (de evaluare a competențelor digitale). De asemenea, sunt publicate modele de subiecte pentru toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, dar și pentru probele scrise și anume pentru Limba și literatura română, Limba și literatura maternă (șapte discipline), Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie și pentru cele cinci discipline socio-umane (Economie, Filosofie, Logică și argumentare, Psihologie, Sociologie). Menționăm că pentru proba C sunt publicate modele structurate în funcție de conținutul probei: înțelegerea unui text audiat, proba scrisă și proba orală, corespunzătoare celor zece limbi de circulație internațională studiate în liceu. Sunt publicate și traduceri ale modelelor de subiecte în limbile minorităților naționale.
Reprezentanții ministerului precizează că modelele sunt orientative și au ca scop familiarizarea elevilor și a profesorilor cu tipul de subiecte, precum și cu nivelul de dificultate al acestora.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Octombrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Se termină vacanța!
Pagina a fost generata in 1.0612 secunde