"Monștrii și Pirații" au urcat pe scena Teatrului "Oleg Danovski"

1414

Articole recomandate

Duminică, 2 noiembrie, "Monștrii și Pirații", din noua colecție de surprize de la Kinder Joy, au prins viață pe scena Teatrului de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța, în piesa "Aventuri la Școala Piraților", regizată de Cornel Todea.
Spectacolul a pornit într-o caravană prin țară, a poposit până acum în Iași și Constanța și urmează reprezentații în Timișoara, Cluj și București.
Premiera, ce a avut loc pe scena Teatrului "Ion Creangă" din București, s-a bucurat de un public numeros, din care au făcut parte și celebrități însoțite de copiii lor: Amalia Năstase și fiica sa cea mare Alessia, Maia Morgenstern și fetițele ei, Elvira Deatcu și fiul său, Irina Marinescu și băiețelul ei, Cosmin Cernat și fetița sa, Răzvan Simion - jumătatea brunetă a matinalului de la Antena 1- cu soția și fetița. Vedeta B1TV Roxana Iliescu a venit împreună cu fiicele sale, Tereza și Vanessa, cea din urmă, de numai 4 luni, fiind declarată cea mai tânără spectatoare a piesei. Gazda evenimentului găzduit de TIC a fost actrița Daniela Nane.
Pe parcursul celor două zile cât s-au aflat la malul mării, Tanu Căpitanu și Greta Sireneta, doi membri de seamă ai "Școlii Piraților", împreună cu mascota, au poposit în mai multe școli din Constanța, dezvăluind copiilor doar o parte din secretele lor - pentru a-i face curioși –, dar au împărțit și invitații la piesa de teatru, unde micuții au venit alături de un părinte.
"Aventuri la Școala Piraților" este un spectacol interactiv, cu o durată de aproximativ o oră, care îi încurajează pe copii să fie mai mult decât simpli spectatori. Piesa a fost scrisă de George Popovici, pusă în scenă de Cornel Todea, iar din distribuție fac parte Anca Zamfirescu, Eduard Jighirgiu, Ionuț Ciocia, Oliviu Bughiu, Gabriel Coveșanu, Marius Nănău, Adriana Drăguț, Cornelia Pavlovici, Ion Arcudeanu și Mari-na Procopie. Scenografia este semnată de Anca Pâslaru, coregrafia aparține lui Păstorel Ionescu, iar muzica a fost compusă de Eduard Jighirgiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6781 secunde