"Rechinii Albi", din Tallil, experți în salvarea de vieți

613

Articole recomandate

Militarii Batalionului 341 Infanterie "Rechinii Albi", aflați în misiune în Irak, au fost premiați, ieri, 3 noiembrie, de către reprezentanții Brigăzii 4 Cavalerie SUA, pentru rezultatele obținute în urma absolvirii unui curs privind acordarea primului ajutor pe câmpul de luptă și a participării la competițiile sportive, organizate de către partenerul american în baza Tallil.
Pe parcursul unei săptămâni de instruire și beneficiind de sprijinul în domeniu al Batalionului Logistic aparținând Brigăzii 4 Cavalerie, 15 militari constănțeni și-au format deprinderile de salvatori de vieți în luptă. Sergentul major Florin Vararin, asistent medical din compunerea Echipei medicale a Batalionului 341 Infanterie, a fost atestat de către personalul medical american, ca instructor sanitar, ceea ce îi conferă dreptul ca, la rândul lui, să pregătească alți militari pe un asemenea specific de misiune.
Prezent la ceremonialul de premiere, unde le-a înmânat certificatele de absolvire, comandantul Batalionului Logistic, locotenent colonel Mark T. Simerly, i-a felicitat pe militarii români pentru modul în care au reușit să își însușească deprinderile necesare acordării primului ajutor într-un timp atât de scurt.
Totodată, ofițerul american a precizat că este onorat să colaboreze cu militarii români, care au demonstrat că sunt interesați în a-și dezvolta nivelul de pregătire și în alte domenii decât cel de bază. În încheierea ceremonialului, ca semn de apreciere pentru sprijinul acordat în pregătirea militarilor români, locotenent-colonel doctor Vasile Vreme, comandantul "Rechinilor Albi", i-a înmânat locotenent-colonelului Simerly un steag cu însemnele de identificare ale Batalionului 341 Infanterie.
În fiecare an, la 20 septembrie, Forțele Aeriene ale SUA, organizează un maraton, care se desfășoară sub egida devizei Above All (Deasupra Tuturor). La ediția din acest an, care s-a organizat în baza Tallil, au participat și șase "Rechini Albi". Pentru spiritul sportiv de care au dat dovadă, militarilor români le-a fost decernat de către organizatorii maratonului medalia de participare la cea mai lungă cursă sportivă din lume și care are la originile sale tot un militar.
Batalionul 341 Infanterie a intrat în a treia lună de misiune în teatrul de operații din Irak, având, până în prezent, aproape 500 de misiuni executate în aria de responsabilitate.

Relatare trimisă redacției de maiorul George Pătrașcu, ofițerul de relații publice al Batalionului 341 Infanterie "Rechinii Albi"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.2792 secunde