Nava-școală "Mircea" a plecat într-un nou marș

301
< 1 min citire
Duminică, 30 mai, din dana militară a Portului Constanța a plecat nava școală "Mircea" într-un nou marș militar, anuala instruire practică a studenților Academiei Navale "Mircea cel Bătrân". Ei urmează să participe la prima ediție a Festivalului Maritim Internațional Brindisi în Italia, itinerarul de marș cuprinzând escale în trei porturi - Istanbul, Brindisi și Izmir.
La bord se află un echipaj format din 156 de persoane, dintre care 39 de studenți de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" și 39 de elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari "Amiral Ion Murgescu".
Conform tradiției din ultimii ani, pe timpul marșului, doi cadeți din Turcia se vor îmbarca la bordul navei pentru a se instrui în comun cu studenții și elevii români.
Pe timpul celor 25 de zile de marș nava va parcurge aproximativ 2200 mile marine în Marea Neagră și Marea Mediterană, pe parcursul cărora studenții și elevii vor căpăta noi deprinderi marinărești și profesionale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0309 secunde