Nava școală "Mircea" aniversează 78 de ani de existență. Gata pentru un nou marș!

334
Nava școală

Articole de la același autor

Nava școală "Mircea" aniversează, astăzi, nici mai mult, nici mai puțin decât 78 de ani de existență. 


Odată cu intrarea în serviciu a bricului "Mircea", în anul 1882 - prima navă școală românească capabilă să navige în orice condiții pe mări și oceane - un spirit nou, spiritul "Mircea", s-a impus treptat în rândul marinarilor români. 


Construită la Șantierele Navale "Blohm und Voss" din Hamburg, cea de-a doua navă școală, barcul "Mircea", intră în serviciul Marinei Regale Române la data de 17 mai 1939. 


Certificatul de naștere al noii nave-școală s-a semnat, însă, la data de 26 ianuarie 1938, iar la 22 septembrie, în același an, a fost lansată la apă și botezată cu numele "Mircea". Nava a intrat în portul Constanța pe data de 17 mai 1939, fiind salutată de oficialități și de tinerii elevi ai Școlii Navale, dar și de navele aflate în port. 


De atunci, au trecut 78 de ani de activitate în slujba învățământului românesc de marină, timp în care nava școală "Mircea" a efectuat peste 45 de marșuri de practică în Marea Neagră, cu vizitarea principalelor porturi riverane, voiaje în Marea Mediterană și Oceanul Atlantic. 


Cele trei traversade, din anul 1976, 2004 și 2009, au reprezentat cele mai lungi și complexe marșuri din cariera sa. Echipajul navei, sub conducerea comandorului Gabriel Moise, comandant cu multă experiență, reprezintă acel nucleu în jurul căruia viitorii ofițeri și maiștri militari de marină dobândesc tainele navigației cu vele și învață lucrul în echipă, altfel spus "puntea lui «Mircea» a fost și este cea mai folositoare școală". 


Mai mult decât atât, peste mări și oceane, în toate porturile vizitate, "Mircea" a reprezentat și reprezintă cu cinste marina și pavilionul tricolor, constituindu-se într-un autentic ambasador al României. 


În acest moment de sărbătoare pentru nava simbol a Forțelor Navale Române, reprezentanții Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" aduc un omagiu tuturor celor care și-au legat viața și activitatea de nava școală, contribuind la dăinuirea peste decenii a celui mai frumos exponent al tradițiilor navale naționale. 


În acest an, nava școală "Mircea" va efectua marșul anual de instrucție în perioada 22 mai - 23 sep-tembrie, în apele internaționale, cu acostarea în porturi din nouă țări europene și participarea la două evenimente nautice de prestigiu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3346 secunde