Nemo din Elveţia a câştigat trofeul Eurovision 2024

2063
Nemo din Elveţia a câştigat trofeul Eurovision 2024 - nemo-1715470096.jpg

Articole de la același autor

Trofeul Eurovision Song Contest 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seară la Malmo Arena, Suedia, a fost câştigat de artistul non-binar Nemo, din Elveţia, cu piesa “The Code”. Nemo a fost favoritul juriilor naţionale din cele 37 de ţări, care i-au acordat 365 de puncte. Graţie voturilor publicului a ajuns la un total de 591 de puncte.

Pe locul secund s-a clasat Croația, reprezentată de Baby Lasagna, cu piesa „Rim Tim Tagi Dim”, cu un total de 547 de puncte. Locul al treilea i-a revenit Ucrainei, pentru care au concurat Alyona Alyona & Jerry Heil interpretând „Teresa & Maria” - 453 de puncte. Au urmat Franţa – 445 de puncte, Israel - 375 de puncte şi Irlanda - 278 de puncte.

„Vreau să vă mulțumesc foarte mult, sper că acest concurs își va putea respecta promisiunea și va continua să susțină pacea și demnitatea pentru fiecare persoană din această lume”, a spus Nemo, după ce a primit pe scenă trofeul Eurovision, care a fost înmânat de câștigătoarea de anul trecut, Loreen.

Artistul a spart trofeul când l-a aşezat pe scenă, dar a primit altul în schimb, relatează Reuters.

Melodia câştigătoare a lui Nemo, The Code, a fost scrisă de Benjamin Alasu, Lasse Midtsian Nymann, Linda Dale şi Nemo Mettler, şi îmbină opera, rap, pop.

Într-un comunicat de presă transmis de postul de televiziune elvețian SRF, și citat de TVR, Nemo a spus: „Este o onoare incredibilă să pot reprezenta Elveția la ESC. Platforma Eurovision oferă o oportunitate imensă de a construi punți între diferite culturi și generații. De aceea este foarte important pentru mine, ca persoană queer, să mă implic pentru întreaga comunitate LGBTQIA+. “The Code” este despre călătoria pe care am început-o în momentul în care am realizat că nu sunt nici bărbat, nici femeie. Să mă găsesc pe mine însumi a fost un proces lung și adesea dificil pentru mine. Dar nimic nu mă face să mă simt mai bine decât libertatea pe care am câștigat-o realizând că sunt non-binar”.

Evenimentul, marcat de tensiuni

Pentru prima dată în istorie, o ţară a fost descalificată din competiţie, după ce cântăreţul şi rapperul olandez Joost Klein a fost exclus din spectacolul principal din cauza unui incident în care a fost implicat un membru din echipa de producţie. Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a declarat că investighează un incident în care a fost implicat Joost Klein, care are 26 de ani şi al cărui cântec excentric, „Europapa”, a făcut ca el să fie unul dintre favoriţi. În timpul finalei Eurovision 2024, Martin Österdahl, supervizorul executiv al Eurovision, a fost huiduit de public când a confirmat că votul a fost verificat. Reacţia a fost cauzată de decizia EBU de a-l elimina pe concurentul olandez. De asemenea, și anunţul rezultatelor juriului din Israel a fost huiduit zgomotos în arenă. Aceştia au acordat 12 puncte Luxemburgului.

Pe de altă parte, participarea Israelului la concursul muzical din acest an a fost puternic contestată pe fondul războiului din Gaza. Mii de persoane au manifestat împotriva participării acestei ţări la competiţie. Un protestatar a fost arestat şi mai mulţi sunt în arest, potrivit Poliţiei, în urma demonstraţiilor din jurul arenei.

România nu a participat la Eurovision 2024. Hotărârea ca țara noastră să nu participe la ediția din acest an a Eurovision Song Contest a fost luată pe 25 ianuarie, de Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune (SRTv) cu 5 voturi „pentru”, 4 „abţineri” şi 4 „împotrivă”, fiind invocate „constrângeri financiare”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6861 secunde