Nocturne de muzică şi poezie dobrogeană, în aer liber, la Teatrul de Stat
208
Articole de la același autor
Maistru militar clasa a V-a, Onur Derviş, şef de promoţie Specialitatea „Motoare şi Maşini Navale”
14 August 2021
Mai mare rușinea! Profesori de nota 1 la examenul de Titularizare susținut în Constanța!
28 Iulie 2021
Începe etapa a doua de admitere în clasa a IX-a. Zeci de locuri libere la licee şi sute la profesională
02 August 2021
Constănţenii şi turiştii aflaţi pe litoral, în această perioadă, sunt invitaţi la un eveniment inedit, desfăşurat în aer liber. Teatrul de Stat Constanţa prezintă, marţi, 17 august, de la ora 21.00, Nocturnele de muzică şi poezie dobrogeană. Evenimentul, organizat în cadrul festivalului „Serile de vară ale Teatrului de Vară Constanţa” va avea loc în curtea instituţiei.
De asemenea, miercuri, 18 august, de la ora 20.00, în sala Teatrului de Stat se va desfăşura spectacolul de balet „Aventurile lui Dorothy”, dedicate copiilor cu vârste cuprinse între cinci şi 100 de ani. Apoi, joi, 19 august, de la ora 20.30, la Teatrul de Vară Soveja va fi jucată piesa „Desculţ în parc”, de Neil Simon, avându-i în distribuţie pe actorii Florina Stănculeţ, Tani Ştefu, Nina Udrescu, Liviu Manolache şi Cosmin Mihale.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 14 August 2021
„Lumea de sub navă”. Studenţii şi elevii militari vor planta puieţi şi vor amenaja spaţii de lectură
Sâmbătă, 14 August 2021
Sâmbătă, 14 August 2021
Sâmbătă, 14 August 2021
Sâmbătă, 14 August 2021
Sâmbătă, 14 August 2021
Sâmbătă, 14 August 2021
Vineri, 13 August 2021
Vineri, 13 August 2021
Vineri, 13 August 2021
Vineri, 13 August 2021
Vineri, 13 August 2021