O cămaşă de sărbătoare- exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Constanţa

126
< 1 min citire
O cămaşă de sărbătoare- exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Constanţa - x-camasa-1735904766.jpg
În această perioadă, puteţi admira la Muzeul de Artă Populară Constanţa, şi exponatul săptămânii, o cămașă de sărbătoare din Muscel. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de cultură, cromatica vie și câmpurile cu decor somptuos caracterizează cămășile purtate de fetele necăsătorite și tinerele neveste, în comunitățile rurale tradiționale.
Cămașa de Muscel (județul Argeș) la care facem referire este decorată cu zone de broderie compactă, în „tablă de șah”, repartizată pe casete dreptunghiulare, de-a lungul mânecilor, pe piept și spate.
Tehnica broderiei este în cruci, peste fire și în punct buclat, cu bumbac roșu aprins. Câmpurile decorative prezintă chenare cu motive spiralate, lucrate cu lănțișor din fir metalic auriu, iar foile cămășii sunt încheiate cu cheițe croșetate din bumbac roșu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0328 secunde